https://blog.revistaderecenzii.com/

Nisipul plajei pare un peisaj lunar, calc prin valurile sale de „calciu griș”, înaintând spre marea ce se confundă cu bolta infinită a cerului, opacă. La miezul nopții luminițele orașului, faleza animată, strada cu neoane și cu trafic auto face ca puține stele să mai fie vizibile. Canicula a făcut ravagii, serviciile de emergență continuă să fie în alertă. Dacă ultimele zile am simțit fizic senzația de-a trăi într-un cuptor, ultimele nopți au fost mai degrabă albe, deși m-am bucurat să pot respira puțin la cele 28-30 grade Celsius, adormind doar spre zori și uitând astfel de țânțarii agresivi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Dorințele rămân dorințe și tentația tentație, indiferent de vârstă și loc. Iluzia fericirii stă adesea la îndemnă. Un decor de vis, un decor reconfortant în care îți poți găsi refugiul e una din opțiuni. Pleci dimineața, cu-n ochi pe kilometraj și cu altul spre peisaj. Faci o haltă și privești cu nesaț natura atunci când ai de ales: marea la dreapta și coasta muntelui la stânga. Iubirea pune oamenii în aceeași stare, nimeni nu poate rămâne indiferent la Mediterană când sufletul devastat de lirism trăiește o succesiune de impresii vizuale, olfactive, sonore.  De cele mai multe ori îți trebuie un pretext ca să-ți faci de cap. Sărăcia face viața amară, adesea insuportabilă, însă există preocupări ce pot aduce mângâiere și câștig, chiar dacă acesta nu-i de natură materială. Ce-i cu adevărat important este starea de spirit, căci libertatea spiritului are importanța sa, e vitală ca aerul. E știut faptul că majoritatea  bogaților nu văd mizeria celor săraci, ei cunoscând doar bonele, menajerele și grădinarii. Imaginația e un instrument ca toate celelalte. Inimile încep să bată mai repede gândind la zilele libere de sărbători sau week-end. Contemplarea naturii, interiorizarea , duc la stabilitate interioară, iar  dragostea de viață vine din interior, ține de înțelepciune. Adeseori corpul îți cere să ieși din urbe, să îți relaxezi privirea, abandonând poluarea pentru a respira aerul pur al primăverii. Dacă escapada se acompaniază și de o masă excelentă într-un cadru vegetal, cu o gastronomie tipică sau una rafinată, cu-n meniu gastronomic, ce poți dori mai mult? E bine să ai preferințe, evitând atașamentele adesea nocive. O experiență în acest sens, completă, unică și de neuitat o poți avea pe Costa Blanca, locul unde natura e suportul ideal pentru lumina ce își așterne policromia încărcată de frumos.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Îmi dau seama că am căzut într-o capcană, poate cea mai periculoasă dintre toate, capcana textului, din care nu am reușit să mă eliberez, căci de mică, la lumina lămpii sau a lanternei, adoram cuvintele. Cititul oferă o autonomie spirituală, aducând  cu sine o parte din înțelepciunea omenirii și aceasta e singura care te face adesea să supraviețuiești. Mânuiesc cu ușurință foarfeca, culorile, tigăile, din pasiune sau necesitate, uneori și verbul. Poate  la început a fost un joc, însă curând a devenit imperativă dorința de-a mă regăsi „pe mine, mie, mi”. Și iată, după decenii plăcerea nu a dispărut; mirosul, parfumul unei cărți mă cucerește, mă incită, îmi face bine, la fel ca bucuria de-a mânui un stilou, o peniță, un creion sau un pix- „rotulador de punta fina”. Nu ajungi de ieri pe mâine ceea ce ești, un om cumsecade, un artizan, un om înțelept sau un bandit. Avem în spate un trecut bogat, plin de peripeții care ne-au forjat, ne-au îmbogățit. Copilăria e adesea un lung tunel negru pentru copilul ce-a fost lipsit de dragostea părinților și lipsa afecțiunii a rămas înscrisă în curriculum său. Timpurile erau diferite, educația se traducea prin a disciplina și prin „a dresa” mai degrabă micul vlăstar, nicidecum prin afecțiune vădită și efuziuni de iubire ca-n ziua de azi. Zâmbesc gândind la… schimbări, chiar și la nefericita „copilărie a tuberculului”, când  biserica considera pe timpuri banalul cartof ca fiind o legumă a diavolului doar pentru că acesta creștea sub pământ. Avansăm mereu, căci mersul înapoi nu există în traiectoria umanității și ne bucurăm de toate progresele, mai cu seamă cele din mentalitatea și relațiile interumane legate de rase, clase sociale sau generații.

https://blog.revistaderecenzii.com/

                                 Cine seamănă spini, să se ferească a merge desculț, zice un proverb.                                  

https://blog.revistaderecenzii.com/

           Cunoaștem  zicala, am auzit de Bachus, dar puțini știm că cea mai mare cantitate de vin nu se bea în Franța și nici în Moldova, ci la… Vatican. Am zâmbit aflând acest lucru, gândind și la mânăstirile vestite pentru vinul lor călugăresc sau propria bere. În cetatea Vaticanului numărul vârstnicilor cu situație economică bună e mare,  iar slujbele religioase catolice sunt frecvente, deci, se tot bea… Vinul dezgheață limbile, e considerat medicament, afrodiziac sau drog ușor, e băutura sfântă ce a traversat mileniile. De ce s-a îndrăgostit omul de vin acum 8000 de ani? Cum a reușit să seducă o serie întreagă de civilizații, ce l-a făcut atât de atractiv? Ce conținea oare vinul, de ce era un element de inspirație pentru egipteni, greci, romani și daci? Vinul/o întreagă istorie. Dezinhibiția prin alcool e dovedită; vinul a aparținut trecutului, aparține prezentului și va aparține cu siguranță viitorului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

      Cândva, descoperirea orientului a constituit un șoc cultural pentru numeroși pictori. Uimiți de luminozitatea și de exotismul acestei lumi, picturile foarte decorative inspirate de Algeria au fost o curiozitate a secolului XVIII. Dar când cineva descoperă nordul glacial, fascinația e atât de puternică încât anumite firi sportive curajoase capătă o reală dependență. Juan Carlos Najera e un basc spaniol și un bun familist, însă ce-l deosebește de alții e pasiunea sa pentru ciclism și caracterul îndârjit de aventurier. Am zărit prima dată chipul acestuia imortalizat într-un decor glacial feeric,  cu-n albastru oțelit și o lumină stranie cum probabil numai nordul Arctic oferă. Țurțurii din barbă mi-au stârnit inițial curiozitatea artistică legată de figura plastică a celui ce părea un înzăpezit bătrân cu ochi vioi.  Așa l-am descoperit pe Juan Carlos, cel care urma să participe la cursa Yukon Arctic Ultra.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Poți să plângi fără să se vadă durerea ta, așa cum pot curge lacrimi de înduioșare și de bucurie. Uitarea ce survine după plecare nu-i decât o amnezie indusă, căci nu poți uita cu adevărat nimic. Viața merge mai departe după despărțire, fie ea temporară sau definitivă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cineva îmi mărturisea că fusese mereu uimit să vadă cât de mult puteau femeile să își dorească o bijuterie, rămânând probabil un mister pentru acesta entuziasmul feminin în fața unei pietre prețioase incrustate într-un metal scump. Nu pun în discuție deloc dispoziția bărbatului de a fi oferit sau nu un astfel de dar  vreunei femei, pentru simplul fapt că nu am idee dacă era vorba de o simplă observație ce viza hunta feminină sau poate doar un caz anume ce-l extrapolase apoi. Oricum s-ar fi petrecut lucrurile, cert este că mie mi-a dat de gândit acest subiect- legătura dintre femei și bijuterii.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mai mult ca niciodată, lumea pare intens preocupată de fericire. Tot văzând mulțimea de rețete ce promit bunăstarea, fericirea personală și succesul ce ar întregi starea noastră ideală de bine, îmi amintesc zicala Le bonheur fait vendre. Cu alte cuvinte, fericirea devine și ea ”sufletul comerțului”, vinde! Pe internet rețetele de fericire abundă, ele fac un carton, devenind un adevărat business. Suntem bombardați de peste tot cu sfaturi infailibile ce cuprind yoga, meditații, fraze și gânduri ce promit depășirea de sine, succesul în iubire, performanțe sexuale, bogăție etc. Stresul se evaporă miraculos cu băi parfumate și masaj relaxant, creme elixir și mai cu seamă datorită gândirii pozitive. Cele mai vândute cărți au fost în ultimele două decenii cele de ”dezvoltare personală” care te învață să devii fericit la jobul stresant, în relația catastrofală de cuplu, cele care vor să te convingă că ești frumos și puternic sau viitor milionar etc. Chiar dacă tu ești din natură leneș, urât, debil fizic, ți se promite (contra cost, firește!) rețeta devenirii altui om, opusul a ce ești. Ca și cum peste noapte ți s-ar deschide noi orizonturi, musai roz, și toți te vor privi cu ochi buni și-ți vor deschide poarta vilelor și  a inimilor împietrite de multă vreme, și doar zâmbind și iradiind de cele citite vei deveni șef (deși ești un umil angajat), ori ți se vor oferi multiple posibilități, să devii stăpânul casei de vis fără credite înrobitoare, sa faci afaceri spectaculare fără risc, să ai femei frumoase la care nici nu visai vreodată să ridici privirea, și lista viselor potențial realizabile e mare. Idem pentru noi femeile, cele mai sensibile la capitolul fericirii, cele mai mari consumatoare de rețete, nu doar de bucate și de măști cosmetice, ci și de voiaje exotice, modă și accesorii. Se fac multe și diversificate sondaje și statistici despre fericire; aflu că doar 59% din francezi sunt fericiți, rezultând astfel aproximativ 40% de nefericiți, nemulțumiți, doar nu degeaba continuă ei protestele de tot felul. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

De Ziua Culturii Naționale, gândul nostru se îndreaptă către Luceafărul literaturii românești, la cei 174 de ani de la nașterea sa pe acest pământ sacru. Atât timp cât ne vom aduce aminte de Mihai Eminescu, putem spera la o renaștere din propriile noastre rădăcini, pentru a scoate la lumină seva românismului, care curge neîncetat de aproape două milenii în această axă spațială, carpato – danubiano – pontică.