Marin Sorescu – ironistul „singur printre poeți”

Olteanul Marin Sorescu (poet, dramaturg, eseist si traducator, absolvent al Facultatii de Filologie din Iasi. S-a născut la Bulzesti, judetul Dolj in data de 19 februarie 1936 si a debutat in anul 1964 cu volumul “Singur printre poeti”.A primit de 6 ori premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Premiul Academiei Romane in anii 1968 si 1977 si multe alte distinctii. A fost Ministrul Culturii intre 25 noiembrie 1993 si 5 mai 1995. A fost casatorit cu Virginia Sorescu si nu a avut copii.
A murit la Bucuresti in data de 8 decembrie 1996.)

Continuă să citești →

Mă simt sufocată în această lume apăsătoare

Conturată cu linii albe și negre.

Pe străzi încolțește minciuna și faima.

Lauda de sine e pururea regină!

Continuă să citești →

Limba română este în pericol de a îmbătrâni, în primul rând, pentru că volumele scriitorilor contemporani ajung foarte greu în librării sau nu parvin deloc publicului larg; în al doilea rând, nici operele studiate în școală nu se mai citesc pentru că pe buzele tuturor persistă o întrebare: De ce să mai citim? Și astfel limba română va fi expusă clișeelor impuse în timp, de tribuna politică sau a mass-meda, care o vor lipsi de vigoarea evoluției firești. Ultima ediție a DOOM a acceptat forme care de-a lungul timpului erau greșite.

Continuă să citești →

Prin vasta și remarcabila sa operă științifică și literară, Dimitrie Cantemir se afirmă ca o personalitate a Renașterii noastre. G. Călinescu l-a comparat cu Lorenzo de Medici.

A fost domn al Moldovei, în 1691, apoi, în 1710 – 1711. În urma luptei cu turcii de la Stănilești, pe Prut, a fost nevoit să se refugieze în Rusia lui Petru cel Mare. Este primul savant român, membru al Academiei din Berlin, iar în Diploma care i s-a conferit, se specifică: „Prin adeziunea sa, societatea noastră a dobândit o nouă strălucire și o podoabă neîntrecută”. La Academie, avea colegi pe geograful Humboldt și pe filosoful Leibniz.

Continuă să citești →

Operele marilor cronicarilor au fost tipărite abia la jumătatea secolului al XVIII-lea de către Mihail Kogălniceanu, în Moldova, iar în Ţara Românească, de Nicolae Bălcescu. Pentru istoria limbii române, cronicile reprezintă un nivel superior de utilizare a limbii, în comparaţie cu textele religioase care au fost tipărite în vremea elaborării lor (cărţile mitropoliţilor).

Continuă să citești →

Nichita Stănescu, apreciat de Al. Piru „cel mai de seamă poet contemporan”, a debutat editorial în anul 1960, cu volumul Sensul iubirii, dar volumul care îl anunță drept un poet profund, este O viziune a sentimentelor, din 1964.

Lirica lui Nichita îmbină organic conceptele cu sentimentele, ceea ce critica literară a numit „sensibilizarea conceptelor”. Poetul își propune să ducă la capăt o osmoză între sentimente, gânduri și cuvinte, între interiorul sufletesc și realitatea exterioară, așa cum se exprimă în Ars poetica: „Îmi învățam cuvintele / să iubească / le arătam inima / și nu mă lăsam până când silabele lor / Nu începeau să bată”. Noțiunea de timp e intuită de poet ca o fugă permanentă, fără destinație, ca o proiecție himerică a ultimei vârste, fără trecut și durată: „Noi, locuitorii acestei secunde, / Suntem un vis de noapte zvelt”.

Continuă să citești →