Şerban Tomşa: O parabolă a ratării

de Ştefan Vlăduţescu

Un aer septentrional înglobează şi, totodată, ţine cuplat mecanismul de funcţionare al romanului fantastic de tip parabolă care este „Gheţarul” de Şerban Tomşa (Bucureşti, Cartea Românească, 2009). Cartea se înscrie în linia unor naraţiuni precum „Deşertul tătarilor” (de Dino Buzzati), „La poalele vulcanului” (de Malcom Lowry). Mai mult, mesajul romanesc se sprijină pe un pericol iminent (în „La poalele vulcanului”, ameninţarea o reprezintă un vulcan, iar în „Deşertul tătarilor”, presiunea o constituie ineluctabilul atac al tătarilor). Modelul îl regăsim în parabolele biblice: parabola fiului risipitor, parabola seminţei etc. Generic, naraţiunea are sens şi mesaj unitar. Ea închipuie o secvenţă coerentă din viaţa cotidiană ce poartă semnificaţii pe care nu le pot descifra decât iniţiaţii sau care sunt dezvăluite de personaje. Cheia o constituie măreţia eşecului, a ratării. De astfel, Dino Buzzati este amintit de Şerban Tomşa în două rânduri: o dată ca fiind „cel mai demenţial scriitor” (p. 319) şi a doua oară ca lectură utilă pentru depresivi (p. 353).

Continuă să citești →

Simona-Grazia Dima: Străfulgerări metafizice

de Ştefan Vlăduţescu

Volumul „La ora fulgerului” (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2009) reprezintă o întâmplare fastă, prefigurată, presimţită şi, pe de altă parte, cuvenită în destinul liricii Simonei-Grazia Dima. Din portativul meticulos inscripţionat ca viziune, atent configurat tematic şi scrupulos supravegheat ca tonalitate al cărţilor anterioare („Ecuaţie liniştită”, „Dimineţile gândului”, „Scara lui Iacob”, „Noaptea romană”), se urcă spre metafizic. Universul liric capătă conştiinţă metafizică. Onticul devine ontologic. Lumea este aceeaşi şi la fel văzută, în structurarea ei la nivelul esenţelor, dar ceea ce era „străfulgerare” (Mircea Mihăieş, 1990) în „Dimineţile gândului” ajunge să fie moment de fulger – „acută actualitate” („Actualitate”, p. 69).

Continuă să citești →

Raportul estetică/poetică la Adriano Tilgher şi Luigi Pareyson

                                                                  de Ştefan Vlăduţescu

Adriano Tilgher este unul dintre esteticienii şi poeticienii de mare rezonanţă în al patrulea deceniu al secolului XX, Estetica sa, ediţia a doua în 1935, este dată de G. Călinescu ca una dintre cărţile fundamentale în bibliografia cărţii Principii de estetică (1939). Tilgher este acela care lansează conceptul de estetică implicită, în cartea sa Studi di poetica (Roma, Piazza Madama, 1934): „Cine studiază esteticile artiştilor este obligat să facă o distincţie despre care nu întodeauna criticii au o conştiinţă clară şi netă. Există o estetică, implicită în opera de artă a fiecărui artist cu adevărat demn de acest nume, difuză în corpul operei de artă ca inima într-un organism, sângele şi venele acestuia. Este o estetică ce este suma a ceea ce artistul are mai mult sau mai puţin clar, mai mult sau mai puţin gândit asupra naturii şi a procedeelor artei. Există şi o estetică explicită, clar şi direct exprimată. Nu întodeauna cele două coincid: este rară coincidenţa perfectă. De obicei la artiştii de respiraţie amplă cele două estetici tind să coincidă, dacă nu chiar coincid efectiv întru totul” (Tilgher A., 1934, pp. 229-230).

Continuă să citești →

Flaviu George Predescu: Metafora vieţii-carte

                                                                                                          de Ştefan Vlăduţescu

Faptul că prin volumul „Răsfoindu-mi adolescenţa”(Bucureşti, Editura Shik, 2011), Flaviu George Predescu reuşeşte ca într-un timbru nou să dea dea curs dificilei metafore genitivale de „carte a vieţii” (carte-viaţă), reprezintă unul dintre indicatorii unei viitoare recognoscibile voci în lirica românească. Sub implicatura poetică principială se dezvoltă o tematică meditativă: neliniştile şi interogaţiile adolescenţei, cristalizarea iubirii, despărţirea, timpul, casa pustie şi necunoscutul. Cartea vieţii capătă contur nu ca un dat, ci ca un construct. Ea se constituie din trăiri şi amintiri, stări de spirit, imagini şi reacţii. Existenţa se scrie prin acte, fapte şi evenimente: „Mai dăm o pagină / Din cartea vieţii noastre / Şi nu ştim ce-o să scrie / Nu avem cum …” („Pagină”). O altă faţă a necunoscutului, dincolo de transformarea prezentului în cunoaştere, o identificăm în durată: „Cine ştie câte pagini / Va avea cartea vieţii ce-o trăim” („Pagină”).

Continuă să citești →

Marian Victor Buciu: O privire critică metodică şi radicală

                                                                           de Ştefan Vlăduţescu

I. Mai mult decât oricare dintre domeniile realului, literatura ca reper concret ne este dată deja interpretată. Orice lector se află sub dubla apăsare a lucrului deja interpretat. Este vorba, pe de o parte, de presiunea exercitată de o teorie care îl precedă. Acţionează, pe de altă parte, lecţia majoră a conformismului care securizează valorile trecutului şi inhibă revizuirea. Sub o astfel de perspectivă implicită se înscrie şi „Panorama literaturii române în secolul XX. II Proza” (partea întâi)” (Craiova, Scrisul Românesc, 2009), a reputatului profesor universitar craiovean Marian Victor Buciu.

Continuă să citești →

Ana Bazac: O lectură profundă amână sfârşitul filosofiei

de Ştefan Vlăduţescu

Ceea ce frapează dintru început în cartea «Omul activ şi impersonalul „SE”» (Craiova, Editura Aius, 2010) este altitudinea demersului de investigare, noutatea perspectivei de cercetare şi pertinenţa concluziilor. Volumul apare într-o colecţie de succes, „Biblioteca de filosofie românească”, coordonată de dr. Adrian Michiduţă şi se constituie din analize ale unor aspecte de filosofie socială din opere ale unora dintre gânditorii români de marcă (C. Rădulescu-Motru, Şt. Zeletin, E. Racoviţă, V. Pârvan, I. Petrovici, T. Vianu, C. Noica, M. Florian, T. Bugnariu, C. I. Gulian, N. Bellu ş.a.).

Continuă să citești →

Sultana Craia: Un organon al comunicării și informației

 de Ştefan VLĂDUŢESCU

În continuarea demersurilor sale ştiinţifice în domeniul ştiinţelor comunicării şi informaţiei, profesoara Sultana Craia pune la dispoziţia specialiştilor, a masteranzilor, a studenţilor şi a elevilor o lucrare de relevanţă, utilă şi valoroasă. Este vorba de un „Dicţionar de comunicare, mass-media şi ştiinţa informării” (Bucureşti, Editura Meronia, 2008).

Continuă să citești →

Ion Cucu: Un patriarh al fotografiei „literare”

de Ştefan VLĂDUŢESCU

Ion Cucu este patriarhul fotografiei „literare” româneşti. Cei care au citit „Istoria critică a literaturii române” (2008), de Nicolae Manolescu, nu se poate să nu fi observat că sub fotografiile multora dintre scriitori era inscripţionat „Foto: I. Cucu”. Sunt de amintit: Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Petre Stoica, Leonid Dimov, Mihai Ursachi, Daniel Turcea, Alexandru Ivasiuc. Eticheta „Foto: I. Cucu” se găseşte şi în paginile altor sinteze de bază ale istoriei literaturii române, printre care „Dicţionarul general al literaturii române” (coordonat de Eugen Simion).

Continuă să citești →

O viaţă în teatru

(Zeno Fodor, 50 de ani în 50 de secvenţe, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012)

de Daniela Gîfu

Continuăm prezentarea volumelor colecţiei Teatru de buzunar, publicate cu ocazia evenimentului aniversar 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Aici o colecţie de 50 de fragmente trăite pe viu, în culisele sau pe scena teatrului târgumureşean, chiar de semnatar, teatrologul Zeno Fodor. Om al dialogului spiritual, un admirabil comunicator, un deschizător de drumuri multiculturale, un împătimit al lumii teatrale. Aşa l-am putea descrie pe Zeno Fodor, care a tânjit spre teatru de la fragedă pruncie. Destinul maestrului se împleteşte cu istoria Teatrului din Târgu-Mureş. A început să joace teatru ca amator, pe când era elev la Târgu-Mureş, îndrumat de tânărul actor şi regizor Constantin Anatol de la Teatrul Secuiesc (actuala secţie maghiară a Teatrului Naţional), înfiinţat în anul 1946, împrietenindu-se cu câţiva excepţionali actori, deveniţi monştri sacri ai epocii, precum: György Kovács, Ferenc Delly, Margit Kőszegi şi mulţi alţii. De la ei, şi de la marele regizor Miklós Tompa, care era şi directorul teatrului, a învăţat ce înseamnă etică şi disciplină teatrală, respect faţă de teatru şi, nu în ultimul rând, de spectatori.

Continuă să citești →

Vasyl Makhno (poet din USA): Fiecare obiect îşi are locul său 

de Dan Ionescu

La editura Scrisul Românesc. Fundaţia-Editura, în colecţia Orfeu, poetului Vasyl Makhno i-a apărut de curând cartea Fiecare obiect îşi are locul său, cu o traducere din limba ucraineană de Paul Romaniuc. Condiţiile grafice sunt excelente. Din 2000, poetul Vasyl Makhno s-a stabilit la New York.

Continuă să citești →