Așteptând Curcubeul…

După ăst potop, patriarh bun Noe,
Îndreptăm spre tine rugă arzătoare:

În noua ta Arcă, chiar de-o fi canoe,
Să nu lași să urce os de rozătoare!

Ploaia sfântă

            La ziua unui sfânt urez: Onomastică fericită! La mulți ani urez la ziua de naștere. E acceptabil și la ziua numelui în ideea să trăiască oricât de mult ca să sărbătorească de cât mai multe ori. Avem nume importante de sfinți: Vasile, Ion, Petru, Pavel, Gheorghe, Ilie, Maria, Andrei, Mihai, Nicolae, Constantin, Elena și mai sunt. De câțiva ani de sfântul Andrei avem liber. El a adus creștinismul pe aceste meleaguri. Deci a schimbat istoria. Eu am citit o istorie făcută de comuniști care nu spunea nimic despre apostolatul sfântului Andrei. Isus când i-a trimis, prin tragere la sorți, să propovăduiască creștinismul le-a spus că soarta lor va fi una cruntă. Și așa a fost. Toți au fost urgisiți, torturați și uciși. Au avut soarta Mântuitorului care a luat asupra lui toate păcatele lumii întru mântuirea și iertarea noastră. Sunt convins de faptul că și-n ziua de azi mai există sfinți. Pustnici, sihaștri, călugări ce trăiesc în pocăință și rugăciuni la limitele subzistenței. Așa-și găsesc ei fericirea. Asta e menirea lor. Cu o alimentație minimă (de multe ori apă și pâine) se izolează și se adâncesc în meditație. Zi și noapte. Tare mult mi-aș dori să cunosc și eu unul. Să discut cu el doar câteva minute pentru a nu-l abate de la menirea lui.

DISTIH CU HORAȚIU

Confirmă vorba ta mileniile, vecii:
,,Tot ce-aiurează regii îndură (și azi!) grecii…”

O copilărie fericită

Mi-e dor de copilărie. De satul bunicilor. De minunaţii mei bunici. În anul 1966, luna mai, când bunicul nu-nplinise 60 de ani şi bunica avea 53 de ani, părinţii, întrucât nu aveau altă posibilitate m-au adus la bunici, în comuna Licurici, judeţul Gorj.

Despre bunica

            Am revăzut de curând emisiunea la care am fost invitat să vorbesc despre Maria Lătărețu. O revăd cu drag. Și, de fiecare dată trăiesc o emoție deosebită. Îmi dau și câteva lacrimi. E o coardă sensibilă în sufletul meu care rezonează ori de câte ori o ascult pe artistă. O asemăn mult cu bunica mea paternă care era născută în 1913. Maria Lătărețu e născută în 1911 și a murit în 1972. 61 de ani. Bunica mea a murit în 2011. 87 de ani. A fost o țărancă simplă cu frica lui Dumnezeu. Pe ambii copii (tata și unchiul) i-a născut singură acasă, apoi a venit o vecină care le-a legat buricul. Fără moașe, medici, 112 etc. A mai avut un băiat, dar s-a prăpădit de pneumonie (nu se descoperise penicilina) după o răceală cauzată de o ploaie. Bunicul era concentrat în armată, iar bunica făcea totul. A prins-o ploaia cu vacile și avea copilul cu ea în scutece. Nu avea cu cine să-l lase acasă. În Gorj, vacile sunt duse la pășunat de prânz și de amiază. Adică între 05.30 -10.30 și 16 – 21. Între 10.30 – 16.00 stăteau acasă fiind căldură mare. Dar nu erau numai vacile. Porumbul, grădina de legume, via, fânul de cosit, strâns și adus acasă, lemne de foc, vietățile din bătătură și ar mai fi destule. La țară nu ai hodină – poate doar iarna dacă ai lemne sparte. Atunci îți permiți luxul să stai la gura sobei cu gutui în cuptor, ceai sau țuică fiartă pe plită și turta-n spuză.

            Iată că a mai trecut un an. Acum în 2015 schimb prefixul. Voi împlini 50 de ani. O jumătate de veac. Prima jumătate a vieţii mele. Mi-am propus să depăşesc suta. Ieri mi-am descărcat pozele de pe telefonul mobil în calculator. Multe frumoase. Amintiri plăcute. Am găsit ceva inedit totuşi, apropo de suta de ani. Am trei poze ale unor cruci de răposaţi care au depăşit suta de ani. Una într-o comună din judeţul Gorj, alta a unei măicuţe de la Prislop şi una a unui stareţ de la Mânăstirea Târgu Logreşti.

Despre Petre Ţuţea

            Am urmărit pe Youtube un interviu cu Petre Ţuţea din 1990 făcut de Vartan Arachelian. Sintetizând ce am reţinut din ce a spus Ţuţea: