https://blog.revistaderecenzii.com

Jules Janin, criticul adorat al romanticilor, căzut astăzi în uitare, și amintit, din vreme in vreme, în confesiunile lor intime, de bătrânii literați cari îl mai țin minte, — sfîșia pe marele Balzac, în epoca aceia, când romantismul se ridica pe ruinele clasicismului, ca un Univers nou în care trona un Dumnezeu: Victor Hugo. Cine era acel Balzac, acel naturalist scandalos, lângă un Théophile Gauthier, — sculptorul formelor de o puritate antică; lânga Alex. Dumas tatăl, — monstrul care a personificat cea mai uriașe putere a imaginațiunei; lângă spiritualistul și fericitul trubadur de saloane, Arsène Houssaye? Cine era el?

Jules Janin moare; romantismul slăbește, dispare o parte din el, evoluționează; şi azi, unul din cei mai străluciți esteticiani și istorici moderni, H. Taine, ne spune cine este Balzac: „cel mai adânc evocator de viață, ca şi Sackespeare!”

https://blog.revistaderecenzii.com

Era în mijlocul iernii. Aerul era foarte rece, vântul era tare înțepător, înăuntrul ușilor închise era cald și bine, dar în afară caselor bine încălzite se află ghiocelul, sau cel puțin micuța lui rădăcina, îngropată sub pământul acoperit de zăpadă.

Într-o zi, a început să plouă. Stropii de apă au străpuns neaua așternută peste pământ, au atins rădăcina ghiocelului și au vorbit cu ea despre strălucirea lumii de afară. Curând, o rază de soare și-a făcut și ea loc printre zăpadă până la bulbul ghiocelului, iar înlăuntrul lui a început să freamăte o reînnoită viață.

https://blog.revistaderecenzii.com

aprilie 1920

Merano-Untermais, Pensiunea Oitoburg

Scumpă doamnă Milena,

V-am scris un bilet din Praga și apoi altul din Merano. N-am primit răspuns. În fond, biletele nici nu așteptau în mod special un răspuns grabnic, iar dacă tăcerea dumneavoastră nu e altceva decât un semn că vă simțiți relativ bine, o stare care adesea se exprimă prin aversiunea de a scrie, sunt cât se poate de mulțumit. Pe de altă parte este posibil – și de aceea vă scriu – să vă fi supărat ceva în biletele mele (ce mâini grosolane trebuie să fi avut, cu totul împotriva voinței mele, dacă s-ar fi întâmplat aceasta) sau, ceea ce, desigur, ar fi mult mai rău, ca acele clipe mai liniștite de răgaz, despre care îmi scrieți, să fi trecut și să vă aflați din nou într-o perioadă proastă pentru dumneavoastră. Pentru prima posibilitate, nu știu ce să vă spun, atât de departe de mine gândul de a vă răni, dimpotrivă; pentru cea de a doua, nu dau niciun sfat – cum aș putea eu să dau sfaturi? – ci întreb, numai: de ce nu plecați o vreme din Viena? Doar nu sunteți apatridă, ca altții! Nu v-ar da puteri noi un timp petrecut în Boemia? Și dacă, dintr-un motiv sau altul, pe care nu-l știu, n-ați vrea să mergeți în Boemia, atunci în altă parte, poate chiar la Merano, ar fi potrivit. Cunoașteți Merano?