https://blog.revistaderecenzii.com

Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos… De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat „rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie – cine vine întâi așteaptă pe ceilalți.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cu fruntea-n mâna albă rezemată,
Cânta frumoasa fată la fereastră,
Cânta de dor,
Și glasu-i dulce și tremurător,
Se înălța în liniștea albastră
A luminoasei nopți de vară…

https://blog.revistaderecenzii.com

În lumea cea veche și frumoasă a basmelor, când scriitorul și cetitorul storcea din fiecare poveste oricât de neînsemnată „morala”, frumoasele flori ale povestirilor le strângeau în buchete mâini binevoitoare, și poveștile n-aveau numai savoare, dar și miere dulce mângâietoare. Azi e mai anevoios să culegi flori așa de blânde și sentimentale, căci vitrinele scriitorilor sunt pline cu orhidee și alte flori cu mirosuri exotice îmbătătoare. Totuși, uneori ți-e dor de vremile frumoase de demult, de poveștile frumoase de demult și de morala care zâmbește cu gingășie, care e în același timp blândă și cochetă.

https://blog.revistaderecenzii.com

M-am suit, la Sinaia, în trenul 14, acceleratul care pleacă la ora 6 și 8 minute spre a ajunge în București la 9 și 10.

Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua la coada trenului. E adevărat că vagonul din urmă al unui tren se clatină mai mult; în schimb însă, nu e priveliște mai plăcută, într-o călătorie cu drumul de fer, decât la fereastra din spatele trenului, lucru de care un amator se poate bucura foarte rar, fiindcă orice tren trebue să aibă la coadă un frânar de siguranță, și puține vagoane de călători sunt prevăzute cu frână de mână. Trenul a plecat din Sinaia la ora regulată și a ținut strict mersul reglementar până la Ploești. Am putut dar să mă bucur de o minunată priveliște, valea Prahovei desfășurându-se în fugă spre miază-noapte pe măsură ce trenul gonea spre miază-zi. De la Ploești, trenul de Predeal ca să apuce spre București schimbă frontul și, ca și cum ar vrea să se întoarcă înapoi, locomotiva se pune acolo unde până aci era coada trenului. Am voit să găsesc un alt vagon la capătul celălalt, care acum rămăsese coadă: n-am mai avut noroc; cea din urmă trăsură era un furgon de bagaje. M-am resemnat și m-am suit în același vagon în care gustasem destulă plăcere; și am făcut bine. Vagonul ne mai fiind în coadă, frânarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frâna, era acuma gol. M-am suit acolo și am putut vedea pe deasupra vagonului înaintaș și a locomotivei, linia în depărtare.