https://blog.revistaderecenzii.com
Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,
Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.
Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,
Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.
Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele
Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt,
Și-nvoalte mîneci horbotate se-ntind ușoare să salute
Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,
Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn’ la pămînt.
Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram
Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam.
Așa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,
Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,
Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atîtea primăveri.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/dimitrie-anghel-balul-pomilor
