https://blog.revistaderecenzii.com

Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: „Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!” Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: „Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!… de unde dai să sporească și să izvorească!” Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: „Crede, bătrânico, altădată!” ea răspundea: „Crez, măiculiță, crez… să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!” Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iar pașii tăi, fii ai tăcerii,
Ce în sfințenie-i strămuți,
Spre patul meu supus vegherii
Se apropie înghețați și muți.

Ființă pură, umbră sfântă,
Ce dulci sunt pașii tăi gândiți!
Tot darul ce-l presimt și-mi cântă
Cu acești desculți soli mi-l trimiți.

https://blog.revistaderecenzii.com

Five o’clock pe englezește înseamnă ora cinci. În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămână (jour fixe), când primește, la orele cinci după-amiază, vizite și face musafirilor tratație cu ceai; de aceea se mai zice și five o’clock tea, adică pe românește ceaiul de la ora cinci. În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre știința numeroaselor lor cunoștințe, ziua lor de primire. De exemplu, citim în „L’Independance roumaine”:

„Madame Esmeralde Piscopesco, five o’clock tea tous les jeudis.”