https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

1907 – S-a născut Mircea Eliade, scriitor, filozof şi istoric al religiilor. Este autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. Printre operele sale:Maitreyi, „La ţigănci”, „Nuntă în cer”, „Domnişoara Cristina”, „Noaptea de Sânziene”, „Romanul adolescentului miop”, „Pe strada Mântuleasa”. (d. 22 aprilie 1986).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Primim la redacție un volum de versuri cu un titlu, deși savant și exotic, dar îndestul de popular. E vorba de “Excelsior, poesii de d-nul Alexandru Macedonski”.
Excelsior… Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care o încheie în 1928 cu o teză de licență despre filosofia Renașterii italiene. Primește o bursă de studii de la maharajahul Manindra Chandra Nandi din Kassimbazar. Studiază în India, la Calcutta, sanscrita și filosofia hindusă sub îndrumarea profesorului S. Dasgupta. Revine în țară după trei ani, iar în 1932 își dă doctoratul cu o teză despre yoga la Universitatea din București. Devine asistentul lui Nae Ionescu la Facultatea de Litere și Filosofie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
* Alba Iulia: La Muzeul Principia din Alba Iulia are loc lansarea volumului ‘Confidentul’, autoare Dana Bugnar, volum publicat la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca – ora 17:00. Autoarea se află la al treilea volum de poezii, după Visul şi Foile albe vorbesc, ambele bucurându-se un real succes la public. Evenimentul cultural va fi deschis de preotul Radu Ţuţui, iar despre carte şi autoare vor vorbi Nadia Fărcaş – directoare a Editurii Ecou Transilvan din Cluj – Napoca, Daniela Floroian – membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi avocat Cătălina Goţa. Lansarea cărţii va fi însoţită de un recital poetic susţinut de autoare şi de momente muzicale susţinute de profesoara Ana Maria Paşca la flaut, profesorul Victor Geogean la pian, împreună cu Vlad Jurcoveţ şi Sergiu Geogean şi Cristiana şi Cosmin Buzgure la chitară şi voce
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
* Tinerii selectați în proiectul cultural Shamanelism vor concerta pentru a treia oară la București, de data aceasta cu o formație de artiști aflați în libertate, alături de care vor interpreta piese în stilul specific „muzicii de ascultare” – ora 15:00, la Apollo 111 Bar
* Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește lansarea volumului „Voci digitale în pandemie. Mediatizarea online a scriitorilor prin autoexpunere. Strategii de promovare a cărților”, de Corina Ozon, apărut la Editura Tritonic – ora 18:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Invitați: Daniela Rovența-Frumușani, Romina Surugiu și Bogdan Hrib
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/

În cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS Craiova 2024 se va prezenta ineditul proiect cultural “Cărți poștale cu scriitori din Oltenia”, proiect inițiat de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România și susținut de Compania Națională “Poșta Română” S.A. Vă invităm să participați la evenimentul care urmează a se desfășura miercuri 13 martie 2024, ora 18.00, în foaierul Teatrului Național “Marin Sorescu”. Vor vorbi, despre noul proiect editorial, Mihai Firică, președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Doru Câplea, director regional al CN Poșta Română SA, Mihai Băileșteanu, art-designer și director al Editurii MJM, precum și Constantin Pădureanu, reprezentant al Comitetului de Conducere al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. Alături de numeroșii vizitatori ai Târgului de carte GAUDEAMUS CRAIOVA 2024 sunt invitați să participe scriitorii olteni, în special cei ale căror poeme se regăsesc pe cărțile poștale, ocazie cu care poeții vor susține recitaluri din propriile creații.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/
Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumuseții, veneam spre casă într-o noapte, târziu, înnebunit de mizeria și minciuna în care am apărut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodată.
Orașul mic dormea în noaptea lui…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Vorbesc cu mine însumi, cum aș vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Și parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate ―
Că El și Eu nu suntem decât același frate,
Și-aceeași rană-i doare pe ambii scutieri.