https://blog.revistaderecenzii.com/

Timpul decantează și sedimenteză valorile, dovadă faptul că le citim și apreciem opera cu toleranța cuvenită genialilor bărbați cu viață labirintică marcată de cancanuri. Revedem sub o lumină nouă și mai puțin încorsetată creația și existența acestora. Ce ascunde un zâmbet, o privire, un poem, o viață? Ce durere ascunde un chip impenetrabil? Macedonski, un om caleidoscopic ca și opera sa, o ființă plină de contraste, mereu în mișcare și căutare de sine. “Diapazon înalt”, visceral și totuși profund. Om prin fire și poet dăruit cu har, ascundea cu greu sensibilitatea și tristețea. Sufletul său turmentat s-a răsfrânt în creație, ca și moștenirea genetică vizibilă în ținuta și atitudinea specifică celor conștienți de valoarea și de poziția lor privilegiată. Oricât talent ar avea cineva, nimeni nu poate elabora o creație spirituală dacă nu e depozitarul unei moșteniri genetice. Secolul XIX e cunoscut ca secolul cizelării nu doar în artă, ci și-n comportament și exprimare.Orgoliul ține de lupta tacită între semeni, dar în domeniul creației și competiției ține de recunoaștere. Macedonski a fost adesea caricaturizat, blamat și chiar sancționat sever de către aristocrație. Personalitățile trebuie înțelese de noile generații în peisajul național și european al epocii, în contextul socio-cultural respectiv. Dincolo de cuvinte se află omul. Un bărbat poate oferi atâtea înfățișări câte oglinzi, și tot atâtea fațete sufletești. Există bărbați ce mor de tristețe, de inimă rea, pentru că au inima inocentă, fragilă ca sticla, ei sunt cei mai vulnerabili dar și cei mai minunați. Macedonski a fost un hipersensibil pe care agitația vieții îl făcea să aspire spre liniștea interioară. Frumusețea tinereții poate fi naturală, dar persoanele frumoase la vârste înaintate sunt opere de artă. Chagal a pictat golful Nisa, Macedonski a zugrăvit Pometeștiul dar și mahalalele Bucureștiului. A iubit sincer aceste locuri, viețile oamenilor simpli descriindu-le cu-n tulburător respect pentru aplecarea lor către frumos. Bucuria pe care o procură scrisul i-a fost ultima iubire pe care existența i-o mai putea oferi la senectute. Ce-i o biografie? Niște ore de lectură cu extrase din 600-700 000 ore de viață!? Dreptul la informare are și un gust al indiscreției, adesea o pasiune a defăimării. Câți mai au posibilitatea, dispoziția să exploreze tenebrele cuiva fără împătimire? Cu atât mai mult când e vorba de viețile celor peste care s-ar fi așternut uitarea dacă opera lor n-ar fi încă în mințile sau pe buzele noastre. E primăvară, iarăși primăvară… Poezia lui, simplă ca o rugăciune, e sacră prin frumusețe, ține de simțire.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nisipul plajei pare un peisaj lunar, calc prin valurile sale de „calciu griș”, înaintând spre marea ce se confundă cu bolta infinită a cerului, opacă. La miezul nopții luminițele orașului, faleza animată, strada cu neoane și cu trafic auto face ca puține stele să mai fie vizibile. Canicula a făcut ravagii, serviciile de emergență continuă să fie în alertă. Dacă ultimele zile am simțit fizic senzația de-a trăi într-un cuptor, ultimele nopți au fost mai degrabă albe, deși m-am bucurat să pot respira puțin la cele 28-30 grade Celsius, adormind doar spre zori și uitând astfel de țânțarii agresivi.