Pe sub coastele Bucegilor, pe dinaintea celor mai înalte și mai frumoase vârfuri, se deschide de la miazănoapte spre miazăzi Valea Prahovei — pustietăți și întunecimi de codru acum două sute de ani — astăzi valea cea mai locuită și mai bogată din țară. Pornește de la hotar, din dâmbul Predealului, și se lasă-n cotituri trăgănate printre munți până dincolo de Câmpina, unde-și topește malurile în largul neteziș al șesului.
A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert.
Vă salut, voi umbre adăpostite, Voi alei ce-n preajmă-mi v-odihniți; Tu lună calmă, nu auzi calomniatorii ce pândesc, Inima-mi, de luciul perlei tale fermecată.
În lume unde proștii joc își bat, Se luptă pentru goale siluete, Fuge spre voi acela care nu vede sclipirilor tumultul! Vanitoasa lume, nu! Numai virtutea o iubește.
Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Jean Constantin, Draga Olteanu-Matei, Horaţiu Mălăele, Amza Pellea, Toma Caragiu – Generaţia de Aur a comediei româneşti ne încântă sufletul în serile de vineri, la TVR 1. „Gala umorului”, una dintre cele mai iubite producţii ale Televiziunii Române, ajunge la cel de-al 20-lea sezon şi ne propune în continuare întâlnirea cu marii actori ai Generaţiei de Aur în scheciuri celebre, momente şi schiţe comice. Din 13 octombrie, gazdele show-ului, Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba, ne dau întâlnire în fiecare vineri, la ora 21.00, la TVR 1.
Din 7 octombrie, „Care pe care” se vede la TVR 1 în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 16.00. Patru tineri în pragul majoratului se întrec în prima ediție pe terenul limbii române.
Limba română este limbă maternă pentru 24 de milioane de oameni. Cei mai mulți sunt, desigur, în România și în Republica Moldova, urmați apoi de românii din țările din jur: Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria. Dar migrația a făcut ca vorbitori nativi de română să ajungă și în țări mai îndepărtate: Israel, Germania, Italia, Spania ori Statele Unite. Interesant este că, în şcolile din 43 de țări ale lumii, limba română se predă ca limbă străină. Pentru toţi cei care iubesc limba română, TVR 1 aduce ediţii în premieră ale emisiunii „Care pe care”! Din 7 octombrie, singurul concurs din audiovizualul românesc dedicat limbii române, „Care pe care”, poate fi urmărit sâmbăta şi duminica, de la ora 16.00.
1698 – Sinodul de la Alba Iulia: mitropolitul ortodox și 38 de protopopi au semnat actul de unire cu Biserica Romei. Astfel a luat naștere Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
* Târgu Mureş: Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), a VIII-a ediţie. Organizator este Asociaţia K’ARTE, iar partener Bioeel. Proiectul este implementat cu contribuţia galeriilor/operatorilor: B5 Studio, Art Nouveau – UAP, Camera K’ARTE, Fundaţia Bernady Gyorgy, Winekooltour & Asociaţia Wine & Art Social Club, Antigalerie Cactus, Asociaţia Acasă la Hundorf şi a artiştilor participanţi în secţiunea ATELIERE DESCHISE – în galerii de artă şi spaţii independente, între orele 17.00-00.00