Bogdan, Vladimir și Nohotiu, colegi de universitate, în același an fură numiți profesori la trei licee din țară. Bogdan, de limba și literatura românească, Vladimir, de istorie, Nohotiu, de științele naturale.
De multe ori pe-al vieţii drum M-am îngropat în mari păcate. Nu mă-ntreba de ce şi cum Judecătorule-ndurate Lasă mormântul lor uitării Să-l înveselească pentru veci Sângele fiului pierzării.
Puţine zile-ncununate Cu har smerit am adunat. Sunt ale Îngerului, toate; La veşnic tron le-a aşezat Să se prenumere cândva La dreaptă judecata Ta A lor puţină licărire.
* Timişoara: Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara prezintă spectacolul companiei de balet de renume internațional Béjart Ballet Lausanne. Spectacolul va avea loc în data de 19 septembrie, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu”
* În perioada 19 – 30 septembrie, la Muzeul Național al Literaturii Române este deschis pentru public Salonul de restaurare literară – ediția a IV-a. Expoziția cuprinde piese restaurate pe toate suporturile, din patrimoniul muzeului, al caselor memoriale afiliate și, prin colaborare, din arhiva Centrului Cultural „Acad. Eugen Simion”, Dumbrăveni. Manuscrise, carte veche, carte de cult, corespondență, obiecte de cult, obiecte de artă, de mobilier, obiecte pe suport metalic sau textil, toate reprezintă un univers de valori artistice țâșnit în timp din adâncul creator al unor oameni care, prin restaurare, își ridică ochii spre noi, spre generațiile care trebuie să le cunoască. Program de vizitare: marți – sâmbătă, în intervalul orar 10:00-18:00
Pe la toacă ne urcăm pe un vapor mai mic și plecăm înainte. De-abia am pierdut din ochi morile de vânt de pe dealurile Tulcii, și iată că din ramul Sulinii se desparte un al treilea braț — Sfântul Gheorghe — a cărui linie albă se-ndoaie spre dreapta și se-nfundă-n stufăriș. În această rupere și împrăștiere de valuri peste delta Dobrogiei, Dunărea pare c-ar încerca să s-ascundă, să fugă de puterea covârșitoare a mării, care o atrage, o cheamă de departe cu strigătul talazurilor ei. De jur împrejur, cât bate ochiul, e o luncă mlăștinoasă, acoperită de papură și de sălcii. Brațul Sulina, în mare parte canalizat, cu malurile pierdute, s-așterne drept și alb ca o trâmbă peste netezișul acesta verde, pustiu, nemărginit. Unde și unde vezi pe mal câte-un conac de pescari, o hrubă lungă învălită cu malduri de stuh. Câte o barcă, cu pânzele-ntinse, se ivește, ca o pasăre din alte lumi, în dunga argintie a apei. Cai slobozi, cu coame lungi, ies din desișuri, scutură din cap și se uită țintă la noi cu un aer mirat, întrebător. Pustietatea, sălbătăcia acestor locuri neumblate, întinsele păduri de trestii cari-și leagănă în vânt vârfurile arămii, tăcerea aceasta adâncă, stăpânitoare pe-ntregul cuprins, toate fac să te crezi departe de pământ, într-o planetă nelocuită.
1783 – A fost ridicat în aer cel de-al doilea balon cu aer cald construit de frații Montgolfier. Dacă primul balon, înălțat la 5 iunie 1783, nu a avut „echipaj”, de data aceasta, balonul a avut la bord trei pasageri: o rață, un cocoș și o oaie. Aterizarea s-a produs fără probleme, demonstrând ca și alte vietăți în afară de păsări pot suporta înălțimile.
Există în Ţara Haţegului Biserica din Densuş, construită în mare parte cu pietre, coloane şi lespezi luate de la Sarmizegetusa construită de romani (Ulpia Traiana). Este probabil cea mai veche din ţară, în care slujirea preoţească durează, neîntrerupt, de 700 de ani. Este un monument unic ce trebuie vizitat dacă vă aflaţi prin zonă, mai ales că în satul vecin există un alt obiectiv fără pereche în ţară: un sanctuar al pietrelor vechi.
Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejmuit cu sârmă ghimpată…
Nord-Estu-mi suflă-n piept Cel mai iubit dintre vânturi Căci, spiritu-i de foc Promite drum bun corăbierilor. Dar du-te acum și salută Frumoasa Garonă , Și grădinile din Bordeaux Acolo, unde pe malul abrupt Coboară puntea în valuri, Adânc cade pârâul, deasupra însă Privește o nobilă pereche De sus din stejari și plopi arginti;
A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai multe fete şi toate erau frumoase ca nişte zâne. Dar cea mai mică era atât de frumoasă, că până şi soarele, care văzuse atâtea, se oprea în loc, uitându-se la dânsa şi minunându-se de atâta frumuseţe.
La o mică depărtare de palatul împărătesc se întindea o pădure adâncă şi întunecoasă, iar în pădure, la umbra unui tei bătrân, se putea vedea o fântână. În zilele cu prea mare zăduf, cea mai mică dintre fetele împăratului se ducea în pădure şi se aşeza pe ghizdurile fântânii răcoroase. Stătea aşa fără să facă nimic şi când o prindea urâtul scotea dintr-un buzunar o minge de aur; o arunca în sus, o prindea din zbor în căuşul palmelor şi-apoi o arunca iar. Ăsta era jocul care-i bucura cel mai mult inima.