* De la ora 19:00, membri ai Big Band-ului Radio prezintă concertul „Funky Bird”, eveniment conceput în jurul pieselor create de celebrul saxofonist și compozitor de jazz afro-american Charles Parker Jr. (1920 –1955), cunoscut și sub porecla de „Bird” („Pasărea”). Vor putea fi ascultate piese ca Chasing the Bird, Cheryl, My Little Suede Shoes, Now’s the Time sau Yardbird Suite. Conceptul evenimentului îi aparține compozitorului și dirijorului George Natsis, care propune o reinterpretare a muzicii legendarului saxofonist american Charlie Parker, „părintele” bebop-ului, într-o manieră funk
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior… Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător,
Unul avînd opt feciori, Tot mari, ajunși negustori, În pat bolnav cum ședea Și sufletul vrea să-și dea, Fără să lase înscris, Numai atîta a zis: -Al meu mult-puțin rămas La un fecior tot îl las. Dar n-a numit, la Coman, Vîlcan, La Stan, la Bran, or la Nan. După ce dar l-a-ngropat, De ceartă s-a apucat, Vrînd fiecare fecior Să fie moștenitor; Trăgea tot în partea sa Ș-altor nimic nu lăsa. Daca văd că nu să-mpac, Ci mai mult gîlceavă fac, La judecată să duc Și să arate apuc Că de către răposat Diată nu s-a lăsat. Ci-a zis: Tot al meu rămas La unul din voi îl las.” Judecata a răspuns: -Aici e sicret ascuns, Ci mergeți de odihniți Și dimineață veniți Toți cu cîte un ciomag (Să vază cui a fost drag). Deci a doua zi viind Și în-mîini bîte țiind, Județul cum i-a văzut Să ardică din șezut Și își dă al său cuvînt, Zicînd: -Aideți la mormînt. Dacă au ajuns aci. Să-l dezgroape porunci, Și dînd cu bîtele-n el, Să-l întrebe-ntr-acest fel: Taică! pe care fecior Ai lăsat moștenitor?” Ei porunca ascultînd Și precum a zis făcînd, Unul privea și plîngea Ceilalți cînd îl ciomăgea. Judecătorul văzînd S-a răstit la el zicînd: -Pentru ce și tu nu dai? Ce te uiți așa și stai? El răspunse: -Ce fel cu Poci să bat pe tatăl meu? Nu dau în el d-aș ști chiar Că-nu iau nimic măcar. Județul strigă atunci: -Ajunge nu-i mai dați munci. Îată, mortul a vorbit Ș-a spus cin’ l-a fost iubit, Acest dar al său fecior Va fi si moștenitor.
Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu.
A fost odat-un împărat el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când trece ea, frumoase flori se pleacă-n Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn.
60 de jurnalişti din media internaţională, împreună în „Proiectul carteluri”
Totul porneşte de la asasinarea jurnalistei mexicane Regina Martinez. 60 de jurnalişti din 25 de instituţii media internaţionale se reunesc pentru a face lumină asupra acestei crime şi pentru a continua munca colegilor lor mexicani ucişi. Documentarul „Proiectul carteluri” se vede în premieră la TVR 1 joi, 8 iunie, ora 22.00.
„Un frig tăios era când am venit încoace Și-aceste zile au fost cele mai grele Pentru umblat, apoi călătoria lungă: Drumuri adânci și vreme aspră, Ca-n toiul iernii.” Cămilele-ndărătnice cu pielea roasă și picioarele rănite Se întindeau pe jos în apă și-n zăpadă. Au fost și clipe când plângeam de dorul Palatelor de vară pe colină și-acele terase Cu fete în mătăsuri ce aduceau șerbet. Dar soții blestemau cămilele, vorbeau în taină Și dezertau, ori ne cereau vin și femei, Și focurile-ardeau în noapte și cer aveam deasupra, Și orașele ne erau ostile, și târgurile neprietene, Și satele murdare și oamenii căutau să ne smulgă banii: De vremuri grele doar am avut parte. Atunci am umblat toată noaptea Dormind pe-apucate, Iar voci ne sunau în urechi, vestind Că totul era o minciună.
Apoi în zori am coborât pe-o vale blândă, Umedă, sub pragul de zăpadă și mirosind a verde: Un râu sălta ușor, o moară bătea în penumbră, Și trei copaci deasupra se sprijineau de cer, Și un cal alb, bătrân, fugea peste câmpie. Apoi am ajuns la un han cu frunze de viță pe ușă, Zaruri jucau pe bani de argint șase mâini, Iar picioarele pe burduful gol de vin se-odihneau. Oamenii-aceia nu știau nimic și-am pornit mai departe Și am ajuns seara și am găsit locul; Ce vreți (veți spune voi) mai mult decât atâta. S-a petrecut demult, mi-aduc aminte bine, Și aș porni din nou, dar aș lua pergamentul Și-aș scrie aceasta-ntâi Iată: tot drumul nostru l-am făcut spre Naștere sau Moarte? Spre Naștere, firește, Avem dovezi. Văzusem nașterea și moartea, Dar le credeam altfel: Nașterea aceasta A fost pentru noi agonie amară, ca Moartea, moartea noastră. Ne-am întors iar aici, în aceste regate, Dar să rămânem nu mai putem în vechea credință, Într-o lume dușmană ce cată de zei să se-agațe. Mai bine ar fi fost să mai murim o dată.
