Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* În perioada 6 – 11 mai, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Radio Cluj, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Palatul Culturii din Târgu Mureș, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din Sfântu Gheorghe și Societatea Română de Radiodifuziune din București, prezintă turneul național „European Jazz Society. Ramona Horvath Quartet ft. Tony Lakatos”, turneu susținut de grupul pianistei Ramona Horvath (România/Franța), care include pe Nicolas Rageau (contrabas – Franța) și Minchan Kim (baterie – Germania) și-l are ca solist invitat pe celebrul saxofonist Tony Lakatos (Germania). Printre partenerii media naționali: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Din program:

Continuă să citești

Calvarul florilor. Proză de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut.

Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Oricare cap îngust

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oricare cap îngust un geniu pară-și,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă
Și, cum dorește, zgomot mare facă,
Cununi de lauri de la plebe ceară-și.

Ci muza mea cu sine se împacă.
Eu am un singur, dar iubit tovarăș,
Și lui închin a mele șiruri iarăși,
Cântarea mea, de glorie săracă.

Când dulci-i ochi pe linii or s-alerge,
Va cumpăni în iambi turnata limbă:
Ici va mai pune, dincolo va șterge.

Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gândurilor mele navă merge
Și al ei suflet pe al meu și-l schimbă.

Teatrul a fost întotdeauna nu numai divertisment, teatrul trebuie să fie activ!”. Articol de Mihaela Berinde

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dragoș Buhagiar

Bucuresti, 10 mai 2023

„Teatrul a fost întotdeauna nu numai divertisment, teatrul trebuie să fie activ!”

Scenograful de teatru şi film Dragoş Buhagiar, în prezent preşedintele UNITER, e invitatul lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”. Duminică, 14 mai, de la ora 23.00, la TVR 1.

Cum se poate face teatru și ce rol poate avea teatrul în zonele de conflict, despre publicul de teatru şi breasla celor care ne aduc bucuria teatrului, despre UNITER şi ce s-a schimbat în teatru – sunt câteva dintre temele dialogului pe care Cătălin Ştefănescu ni-l propune duminică seară, la „Garantat 100%”. La TVR 1, de la ora 23.00, petrecem timp de calitate în compania celui care transformă scenografia în  personaj principal: Dragoş Buhagiar.

Continuă să citești

Lumina. Poem de Lucian Blaga

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lucian Blaga, împreună cu Dorli


Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină!”

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/lumina.php

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* În premieră pe scena Atelier a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, are loc Perplex – piesa unuia dintre cei mai jucați autori germani contemporani, Marius von Mayenburg. Tradusă de Elise Wilk și regizată de Ștefan Iordănescu, Perplex este o comedie absurdă și suprarealistă, în care lumea protagoniștilor se destramă cu o viteză amețitoare, unde relațiile se dizolvă și se re-asamblează în mod surprinzător. Primele reprezentații vor avea loc în zilele de 10 și 11 mai (avanpremiera), 17 mai (premiera). Până la închiderea stagiunii, au loc încă două reprezentații, pe 3 și 22 iunie. Toate spectacolele încep la ora 20:00

Continuă să citești