https://blog.revistaderecenzii.com/

O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aveam o pasăre sărmană
Și-ndată ce-i duceam de hrană
    Să cânte începea:
    Părea
    Că pasărea-mi vorbea,
    Părea
    Atunci că-mi mulțumea.

Aveam în curte un biet câine,
Îl îngrijisem și-i dam pâine,
    Și el, cum mă vedea,
    Părea
    Cu ochii că-mi vorbea,
    Părea
    Duios că-mi mulțumea.

Aveam în casă o pisică,
Era sălbatică de mică,
    Dar uneori, și ea,
    Părea
    Cu ochii că-mi vorbea,
    Părea
    Că nu mai este rea.

Iubite bestii ce-am avut,
Vă prețuiesc când v-am pierdut,
Și-nduioșarea mă uimește
Căci în natură — nencetat –
Din tot ce moare și trăiește
E numai omul un ingrat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Orășelele de provincie sunt ca niște muzee în cari rămîi surprins regăsind lucruri pe cari le-ai văzut odată, mode ce dorm uitate prin vitrine, portrete vechi ce-au comemorat o faptă peste care a curs nepăsătoarea năvală a anilor.

Diferitele districte sunt multiplele ocheane ale unui panopticum, făpturile și lucrurile pe cari le vezi sunt la fel, sau ți se par așa, și cu toate aceste, dacă-ți fixezi bine atenția și vei avea puțină răbdare ca să privești, vei vedea că, deși toată lumea aceasta, ce se mișcă îndărătul ocheanelor de sticlă, pare aceeași, e totuși aparte, deși din același neam, are nuanțe deosebite, deși arată un vag aer de familie, la întîia privire, e cu totul neasemănată, dacă o cauți de aproape.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lupul părul își leapădă,
dar năravul nu-și lasă

Un lup dac-a-mbătrînit,
Într-o zi ce i-a venit,
A vrut a să pocăi
Și faptele a-și căi.
Deci cu acest al său gînd,
Numele-n cîine schimbînd,
S-a smerit ca un bătrîn
Și s-a băgat la stăpîn,
Să slujească într-un an
La oi, pe lîngă cioban.
Într-acest chip dar slujind
Și oile-n cîmp păzînd,
Într-o zi fiind lungit,
O oaie l-a mirosit.
El îndată ș-a uitat
Că e în, cîine schimbat
Ș-apucînd oaia de trup
O jertvi-n grab’ ca un lup.
Ciobanul peste el dînd
Ș-această faptă văzînd:
-Ce-ai făcut, l-a întrebat,
Cîine bătrîn și spurcat?
Iar el smerit să uita
Ș-într-acest chip să-ndrepta
-Eu, zise, fiind culcat,
M-apucasem de visat.
Oaia cum păștea-mprejur,
Viind tocma’ ca un fur,
Pe la șpate mă mușca
Și coada îmi îmbuca.
Eu i-am zis o dată „mîr”,
I-am zis ș-altă dată „bîr”
Dar ea tot mă supăra
Și nu să astîmpăra.
Atunci și eu, necăjit,
Cum o trîntii, a murit.
Și de frică să n-o vezi
Și să mă-nvinovățezi,
Apucai de o mîncai.
Și în burtă o băgai.
Dar ciobanul nu glumi,
Dîndu-i una-l adormi.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lupul,_poc%C4%83it