Poetul Andrei Novac își va lansa cel mai recent volum de versuri – Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre – la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman din Craiova, vineri 26 mai a.c., ora 16.00, în sala Dinu C. Giurescu.
Orășelele de provincie sunt ca niște muzee în cari rămîi surprins regăsind lucruri pe cari le-ai văzut odată, mode ce dorm uitate prin vitrine, portrete vechi ce-au comemorat o faptă peste care a curs nepăsătoarea năvală a anilor.
Diferitele districte sunt multiplele ocheane ale unui panopticum, făpturile și lucrurile pe cari le vezi sunt la fel, sau ți se par așa, și cu toate aceste, dacă-ți fixezi bine atenția și vei avea puțină răbdare ca să privești, vei vedea că, deși toată lumea aceasta, ce se mișcă îndărătul ocheanelor de sticlă, pare aceeași, e totuși aparte, deși din același neam, are nuanțe deosebite, deși arată un vag aer de familie, la întîia privire, e cu totul neasemănată, dacă o cauți de aproape.
Un lup dac-a-mbătrînit, Într-o zi ce i-a venit, A vrut a să pocăi Și faptele a-și căi. Deci cu acest al său gînd, Numele-n cîine schimbînd, S-a smerit ca un bătrîn Și s-a băgat la stăpîn, Să slujească într-un an La oi, pe lîngă cioban. Într-acest chip dar slujind Și oile-n cîmp păzînd, Într-o zi fiind lungit, O oaie l-a mirosit. El îndată ș-a uitat Că e în, cîine schimbat Ș-apucînd oaia de trup O jertvi-n grab’ ca un lup. Ciobanul peste el dînd Ș-această faptă văzînd: -Ce-ai făcut, l-a întrebat, Cîine bătrîn și spurcat? Iar el smerit să uita Ș-într-acest chip să-ndrepta -Eu, zise, fiind culcat, M-apucasem de visat. Oaia cum păștea-mprejur, Viind tocma’ ca un fur, Pe la șpate mă mușca Și coada îmi îmbuca. Eu i-am zis o dată „mîr”, I-am zis ș-altă dată „bîr” Dar ea tot mă supăra Și nu să astîmpăra. Atunci și eu, necăjit, Cum o trîntii, a murit. Și de frică să n-o vezi Și să mă-nvinovățezi, Apucai de o mîncai. Și în burtă o băgai. Dar ciobanul nu glumi, Dîndu-i una-l adormi.
* Recital cameral susţinut de violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica – ora 19:00, la Teatrul Odeon. La finalul evenimentului Editura Casa Radio aduce în atenţia publicului meloman albumul ‘Lost in Translations’, realizat de cei doi artişti împreună cu ansamblul instrumental Kamerata Stradivarius. La finalul recitalului violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica, oferă o sesiune de autografe pe albumul ‘Lost in Translations’
„Trupele Wagner – mercenarii Rusiei”, cel mai bine păstrat secret al lui Putin, demascat într-un documentar în premieră la TVR 1
Povestea organizaţiei militare clandestine ce serveşte Kremlinului, pusă cap la cap de jurnalişti de investigaţie şi de oameni obişnuiţi, face subiectul filmului producţie Franţa 2023. Operațiuni de destabilizare, acte de tortură, asasinate, violuri sunt atribuite grupării mercenare Wagner. Miniseria documentară „Trupele Wagner – mercenarii Rusiei” se vede la TVR 1 joi, 25 mai, de la orele 22.00 şi 23.00.
În formarea sufletelor ce aspiră la o vieață superioară s-a recunoscut totdeauna literaturei un rol de frunte, nu numai pentru că ne înalță gîndurile, ne înnobilează sentimentele, ci și pentru că prin ea ajungem să cunoaștem puterea magică a cuvîntului cînd arta îl face să vibreze. Cît timp cuvîntul, fie rostit, fie scris, servește numai ca mijloc de exprimare, de comunicare, el are o valoare elementară, răspunde numai la o necesitate imediată, se reduce la ceva prozaic. Cînd însă îl smulgem din acest prozaism, îl facem să răsune duios ori cutremurător, îl lăsăm să se avînte în lumea armoniilor, el capătă alt înțeles, altă valoare, pentru că a primit binecuvîntarea artei, a devenit poezie.
Pe lângă un copaci mare Un dovleac, din întâmplare Primăvara răsărise Și pe dânsul să suise, Care într-atât crescuse, Încât vârfu-i întrecuse, În lung și-n lat să-ntinsese, Ramurile-i cuprinsese, Și pretutindeni umpluse De dovleci care făcuse. Deci cu această iestime Văzându-se la înălțime, Începu să se mândrească Și zicând să se fălească: — „Vezi, eu numa-ntr-o vară Cât crescui și tot cresc iară, Și tu copaci din vechime, În sumă de ani mulțime, D-ai fi crescut voinicește, Precum și vrejul meu crește, Mai, mai ajungeai la stele, După părelele mele.” Iar copaciul cel cu minte I-a răspuns aste cuvinte: — „Ei! te lauzi tu acuma, Că încă n-ai văzut bruma, Dar când va da și zăpadă, Atuncea ești jos grămadă!”
Gândește la viitoare Și la cele-ntâmplătoare. Nu te înălța cu firea Pân’ nu cerci nenorocirea.
Crezând că nu mai sunt acelaș, amice, poate nu te-nșeli Dar mi se pare de-altă-parte că ești schimbat mai mult ca mine Căci azi mă vezi că sunt ca tine, Că am defecte și greșeli.