Nicolae Iorga. Proză de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbim de un om care astăzi a sfîrșit prin a fi popular, iar mîne sau mai tîrziu va deveni mitic și va trece, desigur, în lumea legendelor.

Astăzi ni se pare firesc să fie așa cum este, fiindcă toți îl cunoaștem sau credem că-l cunoaștem, îi măsurăm activitatea, ne lovim pretutindeni de universalitatea lui.

Continuă să citești →

Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam.
S-aud cum apa sună-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de argintie ceață,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceață,
Sunând din ce în ce tot mai aproape…
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieși o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Un înger blând cu fața radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond și moale ca mătasa
Grumazul alb și umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subțire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

„Caut, mă întreb, mă tem, sper, dar merg.” – Andrei Pleşu, în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Dincolo de alb şi negru”. Articol de Bianca Dinescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dincolo de alb și negru

Bucureşti, 23 mai 2023

„Caut, mă întreb, mă tem, sper, dar merg.” – Andrei Pleşu, în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Dincolo de alb şi negru”

Despre cultură, istoria artei, originalitate, despre „specialişti şi nespecialişti”, despre teatru, educaţie şi căutare, într-o ediţie de colecţie a emisiunii de la TVR 1, difuzată miercuri, 24 mai, de la ora 19.00.

Continuă să citești →

Dimineață marină de Nichita Stănescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.

Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.

Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!

Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dimineatamar.php

Un comit când să arată de Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un comit când să arată,
Între stele sus pe cer.
De lumina razei sale,
Cele lalte stele pier.
Ține sciptrul fericirii,
Și arată luminat,
Cumcă este nu-s din fire,
Spre un semn prea minunat.
Și cu cât să zăbovește,
Razele lui să întind,
Și d-a Soarelui lumină,
Nici de cum nu să cuprind.
Pâna când să îm plinește
Semnul ce a arătat,
Și apoi fară-ndoială
Vezi comitul întrupat.
Dobândește altă fire
Și să face un trup viu,
Căruia după drepatate
Am pornire rob să-i fiu;
Și să mă închin la dânsul
Că are un dar firesc,
Am tămădui durerea
De carea mă prigoresc.
Are și altă putere
Trăgând chiar ca un magnit,
Și preface or ce jale
Au nu-i suflet mâhnit.
Apoi la așa putere care face un mort viu
Oare?
Nu mi să cuvine;
A hotărî rob să-i fiu,
Ah! Comit, comit!

Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă…

Continuă să citești →