Capra, giunca și oaia, în companie cu leul. Fabulă de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capra, oaia și o giuncă
Cu un leu foarte cumplit,
Care domnea în o luncă,
Între ii s-au învoit
În companie dineoare
De a face-o vânătoare,
Și precum li se cuvine
Să se-mpartă între sine.

Capra-n cursă ce-au întins
Pe un cerb întăi au prins,
Și a ei vânat îndată
Cătră soții săi arată.

Atunci leul, împărat,
Pe brâncă au numărat,
Zicând: De știu socoteală,
Suntem patru la-mpărțală.
Pre vânat apoi-mparte,
Făcându-și dintăi o parte.
Zis-au: Asta mie-o ieu,
Pentru că mă cheamă leu,
Partea a doua se cuvine,
După drept, celui mai tare,
Ș-asta cred c-o știți pre bine!
Partea a tria o rădic
Pentru că sunt mai voinic,
Iar cu partea de pe urmă
Socoteala ni să curmă:
Pre cel ce brânc-a să-ntindă
Îl zugrum și-l fac merindă!

Grivei. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului… Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată… Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții!

Continuă să citești

Sărmanul Dionis. Nuvelă de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nuvelă

…și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus, înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem? Cine știe dacă nu vede fiecare din oameni toate celea într-alt fel, și nu aude fiecare sunet într-alt fel — și numai limba, numirea într-un fel a unui obiect ce unul îl vede așa, altul altfel, îi unește în înțelegere. — Limba? — Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiților oameni — numai individul, același rămâind, o aude într-un fel.

Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Bolero de M. Ravel. Sursa: YouTube

* De la ora 19:00, „Bolero”, dar și o altă lucrare semnată de Ravel – „La Valse”, vor putea fi ascultate la Sala Radio, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio, sub bagheta dirijorului britanic Rumon Gamba. Seara de la Sala Radio va debuta cu un alt „hit” al muzicii clasice: Concertul în la minor pentru pian și orchestră, semnat de compozitorul norvegian Edvard Grieg, în interpretarea solistică a pianistului Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România

Continuă să citești

Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

1772 – S-a născut economistul și filosoful utopist francez Charles Fourier (d. 1837).

1795 – Franța a adoptat metrul ca unitate de măsură pentru lungime.

1831 – Împăratul Pedro I al Braziliei a abdicat în favoarea fiului său, Pedro II.

1862 – Bătălia de la Shiloh, din cadrul Războiul Civil American, s-a încheiat cu victoria forțelor unioniste.

1931 – S-a născut actorul Amza Pelea (d. 1983).

Continuă să citești

A. D. Holban. Evocare de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri.

Continuă să citești

Comoara misterioasă. Basm de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nenirocirile schimbă firea oamenilor. Din veseli îi face triști, din triști îi face vaseli, încât și ei se minunează de aceste transformări ale naturii.
Într-o țară îndepărtată locuia cu părinții lui Contele Sex, coborâtor dintr-o familie de mari seniori, a căror bunici își plimbase plictiseala peste mări și țări.
Pe moșia lor de mii de hectare, făcuse tot ce mintea poate să imagineze. Adusese din India un castel întreg din lemn, pe care luni de zile îl transportase corăbiile bucată cu bucată. Reclădit într-o pădure seculară, această locuință exotică servea ca adăpost pentru vânătoare.

Continuă să citești