https://blog.revistaderecenzii.com/

Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie.

https://blog.revistaderecenzii.com/

(Din ,,Instigations”)

Gîndul de cum ar arăta America
Dacă s-ar bucura de mare răspîndire clasicii
Îmi tulbură somnul,
Gîndul de cum ar arăta
Gîndul de cum ar arăta
Gîndul de cum ar arăta America
Dacă s-ar bucura de mare răspîndire clasicii
Îmi tulbură somnul.
Nunc dimittis*, acum lasă-ți sluga,
Acum lasă-ți sluga
Să plece-n pace.
Gîndul de cum ar arăta
Gîndul de cum ar arăta
Gîndul de cum ar arăta America
Dacă s-ar bucura de mare răspîndire clasicii…
Ei, bine!
Îmi tulbură somnul.

traducere – Ion Caraion

Notă*
Nunc dimittis (lat.) – Acum eliberează… „Acum eliberează, Doamne, pe robul tău să plece în pace, după cuvântul Tău; căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină pentru luminarea neamurilor și slava poporului tău Israel.”(Cântarea lui Simion – Din Evanghelia după Luca 2:22-35)

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra-pound-cantico-del-sole-poezie-id-43089/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un vulpoi coprins de boală,
La putere foarte prost,
Însă învățat în școală,
Logica știind de rost,
Făcu plan ca să vorbească
Și să predice-n pustii;
Se silea să dovedească,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Că cu o simplicitate
Și cu traiul cel cinstit,
Cu năravuri lăudate,
E oricine fericit;