https://blog.revistaderecenzii.com/

„To die is landing on some silent shore
Where billows never break, nor tempests roar;
Ere well we feel the friendly stroke, ‘tis o’er.“

Samuel Garth (1661 – 18 January 1719)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Crangul drag, pe limba-i de mesteacan,
m-a facut altminteri sa gandesc.
Tristi cocori, in carduri lungi cand pleaca,
nu regreta ca ne parasesc.

https://blog.revistaderecenzii.com/

În miercurea aceea de iunie am fost abătut, fără niciun motiv, toată ziua. Mă deșteptasem de dimineață cu o neliniște vagă în suflet și cu un simțământ de apăsare plumburie. Pe urmă, din când în când, aveam senzația că o mână imaterială îmi strânge inima ca într-un clește, rărindu-i și încetinindu-i palpitațiile, până aproape să le oprească. Atunci, apoi, mă cuprindea o spaimă mare și mi se părea că o primejdie se pregătea undeva să se năpustească asupră-mi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Deși n-am darul de ghicit,
Văzând însă pe flutur pe lângă lumânare,
Prezicerea-mi îndată își are-a ei urmare:

Că el nu scapă nepârlit!
Aceasta-i o asemănare,

Din care cititorii pe samă-și vor opri
Cât bunele lor simțuri în parte vor dori.
Iar eu aud adese iertând întâi greșală
Sub nume de o glumă, de cuget trecător;
O! toate trec pe lume, dar fapta rea-i fatală,
De-a ei ademenire nu poți scăpa ușor.

Judecătorul care
La-ntâia lunecare

Vrea cugetul s-adoarmă cu pilda unor alți…
Să știi că-n mârșăvie va-ntrece pe ceilalți.
Un cămătar ce-odată luă pe an dobândă
Cât capete e-n stare pe tatăl său să vândă.
Un avocat ce crede să facă negrul alb
După a mea părere are moral cam slab.

Un june crescut bine,
Dar prea-ncântat de sine,

În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat.
O jună frumușică ce curte nu primește,
Mai mult însă cu unul prin unghiuri șopotește

Și e nepăsătoare către al său bărbat…
Se află pe un luciu oricând de-alunecat.
Acela care-i place tot intrigi să adune,
Umblând din casă-n casă, le-nvață de minune,
Dar mai târziu… Văd însă că sporul de vorbit
M-ar da de gol la lume că am îmbătrânit,
Căci vremea către toamnă se face mai ploioasă,
Iar vârsta naintată de vorbă bucuroasă.
Să las dar alte pilde și fabula să-mi spun,
Așa precum mi-au spus-o și mie un om bun.

La heleșteu, nu mare, în unda-i acea lină,
De caracudă plină,
Cu undițe băieții și leneșii din sat
Chitici de toată mâna undea neîncetat.
Unditul, ca și pânda, vrea mai ales răbdare…
De multe ori pescarul în lungă așteptare
La legănânda plută se uită neclintit:

Ea piere; el smucește
Și-n loc să tragă pește,

Se-ncredințează numai că nada i-a lipsit:
Chiticul de sub mână îi și făcu răpire.
Astfel un chitic sprinten, sumeț din a lui fire,
Cam înșela adese și pe pescarii mei.
Dar nu-i trecu prea multe; căci într-o zi, când ei
Undeau întru răbdare, chiticul se-ncântase

Și caracude mii
În preajmă-i adunase:

— Uitați-vă — le zise — cum stau delaolaltă
O nadă… două… trii…
L-al patrulea… adio, prea fericita baltă

Și toți chiticii vii!

Așa el adevărul târziu l-au priceput:
Că de ademenire să fugi la început.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Garduri vechi, urzici îngălbenite,
Iată locul, locul meu străbun!
S-au pitit sub veştede răchite,
Izbele sărmanului cătun.

Peste câmpul plin de iarbă deasă,
Lângă iazul cu lumina-n punţi,
Tolăneşte-o cale nisipoasă:
Drumul spre Siberia şi munţi.

Prins de zări se clăbuceşte fumul,
Din pământul împânzit de ruşi.
Oameni frânţi, prin pulbere bat drumul,
Oameni prinşi în lanţuri şi-n cătuşi.

Toţi sînt hoţi şi ucigaşi din fire;
Cum au fost pe lume sorociţi.
Îndrăgit-am trista lor privire
Şi obrajii traşi şi scofâlciţi.

Mult rău fac din bine ucigaşii,
Inimile lor nu se prefac.
Dar se strâmbă feţele şi paşii,
Buzele sînt vinete şi tac.

Şi pe mine-un tainic gând mă-ndeamnă,
Răsărit, aşa de undeva…
Ca şi eu, într-un apus de toamnă,
Să-mi împlânt cuţitu-n cineva.

Ca şi eu, prin vântul nesfârşirii,
Pe-acest drum glodos şi mohorât,
Îngrădind tristeţea osândirii,
Să fiu dus cu un juvăţ de gât.

Şi atunci când zâmbet voi încinge,
Peste toate cele ce-au rămas,
Ploile şi apele vor linge
Urmele pe care-am să le las.

traducerea George Lesnea

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-garduri-vechi-urzici-ingalbenite-poezie-id-5710/

https://blog.revistaderecenzii.com/

1

— Gaz!… Hai gaz!… Am sosit cu gaz! mormăi Șulăm intrând, cu cobilița pe umăr, în curtea avocatului Miliță Dogaru.

Portița de fier se închise singură în urma lui. Duzii bătrâni, străjerii porții, își întindeau umbrele pe prundișul curat, care scârțâia umed subt bocancii scorojiți. În mijlocul curții, casa veche, văruită de curând și cu coperișul de tinichea nouă, se scălda încă somnoroasă în bătaia Soarelui de dimineață, sclipind și scânteind raze albe în toate geamurile… Șulăm ocoli cu băgare de seamă treptele de piatră și se îndreptă spre fund, până la ușa bucătăriei, unde, lăsându-și jos bidoanele pline și așezându-le binișor, ca să nu se răstoarne, repetă mai dulce și trăgănat: