Norocul în vizită. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când norocul schimbă pasul

N-aduc ani ce-aduce ceasul

N. N.

Norocul pururea de toți e blestemat
Că cine boierii nu are,
Sau cel ce nu-i destul bogat,
Toți, de la mic și pân’ la mare

Găsesc norocul vinovat.
Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit,
În lume nicăiuri nu stă statornicit;
Ci umblă-n vizite, atât la împărați,
Precum la negustori, la domni și la magnați,
Și poate mâni va fi în bordeiașul meu,

Sau în lăcașul tău,
Prea bune cititor!

Dar trebuie să fii tu singur lucrător,

Să iai aminte bine
Și vreamea să nu pierzi

Când de prilejul bun favorisit te vezi;
Căci el ades nu vine.
Iar dacă n-ai știut atunci să folosești,
Apoi fără cuvânt norocul ocărăști.

În margine de târg era o casă mică,
Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică,
La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos
Și-adese blestema norocul ticălos.

Pătruns de-a lor strigare,
Norocul hotărî curând să-i viziteze
Și la căsuța lor o vară să văreze.
O vară de noroc! Cui șagă i se pare?
De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare:
Căci unul dintre frați fiind cam negustor,
Deși nainte el la toate păgubea,

Acum orice vindea
Pe loc agonisea folos însemnător
Și banii aduna din zi în zi cu spor.

Al doilea din frați
Era cam cărturari;
Citea, scria ca alții,
De prin divanuri mari;
Având însă plecare
Să intre scriitor

La judecătoria, ce-i zic ajutătoare,
Prin a norocului puternic ajutor

Ajunse boier mare.
Acum mă întrebați:

Cu ce s-au folosit al treilea din frați?
Pe el în adevăr norocul au voit

Să-l sprijine mai mult decât pe ceielalți
Și vara lângă dânsu-au stat nedezlipit.

Dar numai ce folos,
Că peste vară el tot muște au gonit,
Însă așa de norocos,
Încât nu da o dată
Să iasă mâna lui deșartă.

Plinindu-și vizita, norocul i-au lăsat
Pe unul boierit, pe altul prea bogat;
Iar cel al treilea norocul blestemând
Mă rog să judecați de mai avea cuvânt,
Și oare nu era el singur vinovat?

Palida Madonă de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Înconjoară cu-a lui braț
Mijlocu-i subțire
Și sărută nebunit
Sânii de zăpadă.

Este ea… amanta lui,
Dulce, blândă, pală,
El se uită-atunci la cer,
Ca un leu se scoală.

Când dușmanii sfarmă-n porți
Și pe muri se suie,
El respinge-nvingător
Neagra lor urdie.

Dar lovit în luptă grea
La pământ s-oboară;
Mai murmură încă lin
Numele-i și moare.

Și orașu-eliberat
De-namice săbii
Slobozě oceanului
Cârduri de corăbii.

Pintre crenge strălucesc
Pete de lumină,
Peste vârfuri cari cresc
Trece luna plină.

Și sub arborul cel gros
Și în umbra deasă
La mormântul marmoros
Doamna cea frumoasă,

Ți se pare cum că vezi
Pe o veche-iconă
Îmbrăcată prea frumos ­
Palida madonă.

De vedenii prin poiană. Poem de Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Esenin

De vedenii prin poiană
Luna mrejele-și încarcă
Măgdălina din icoană
A zâmbit a râde parcă.

Supărarea cui se-arată?
Ce trufie se revolt?
Seara ochii și-i dilată,
Luna șovăie pe baltă.

Viforul pornit în pripă
Zvârle picuri de sudoare.
Știma codrilor cu-n țipăt
Vântului în cârcă-i sare.

Moartea briciul și-l ascute.
Măgdălina plânge-aproape.
Crede rugii mele mute,
Tu ce umblii prin hârtoape.

(1916)

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-de-vedenii-prin-poiana-poezie-id-16594/

Poem – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

O să rămâi în mine şi după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri şi poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine şi când vei încerca
Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Şi pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte.

O să rămâi în mine şi după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă.
Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ;
Tristeţea mea ţinteşte mai bine ca o puşcă.

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-poem-poezie-id-2913/

Strănutarea. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Luna mai. Patru ceasuri după amiazi. Soare, în răstimpuri, adie câte-o gură de vânt căldicel…

Didi șade la fereastră, își scaldă fața în lumina dulce a soarelui și se gândește că ar fi bine să iasă și ea să mai vază nițică lume, că e tânără și se prăpădește de urât în mahalaua asta pustie și murdară. Stă în strada Rațiu și e fiica profesorului de dans Nicu Georgescu. Mama ei e de mult în pământ, iar tatăl său are lecții toată ziua și trebuie să vază de fetele altora, în loc să vază de fata lui. Așa, Didi, de când a ieșit din pension, e nevoită să stea acasă mereu singură, tristă, de dimineață până în seară, și numai să viseze ceea ce ar dori să trăiască.

Continuă să citești

Oracolul. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Întru un templu idolesc,
Era un zeu de lemn cu dar proorocesc;
El sfaturi și povețe la tot poporul da:

Pentru aceasta sta
În aur și argint, spre slavă ferecat,
De jertfe-mpresurat,
De ruge asurzit
Și de miroazme-nădușit.

Toți în oracolul credea, fără-ndoială.
Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală!

Oracolul slăvit
Cu totul s-au schimbat și s-au nimicnicit.
În loc de adevăr, el tot minciuni croia
La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea.

Iar pricina era:
Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra
Și, de avea el minte,
Apoi oracolul rostea cerești cuvinte.
Dar când intra în zeu
Vreunul nătărău,
Atuncea vai de cei
Ce mai credeau în zei.

Serghei Esenin: A fi poet

https://blog.revistaderecenzii.com/

Serghei Esenin

A fi poet asemănător se arată
cu a nu tulbura adevărul deloc,
ori a-ţi flagela pielea delicată,
inimile mângâind cu al sângelui foc!

A fi poet înseamnă a cânta libertatea
pentru a-ţi fi ţie asemănătoare.
Nu-şi cântă durerea privighetoarea,
de aceea ea are o singură cântare.

Canarul are o voce neobişnuită, anume
râsului jalnic sunătoare, hazlie…
Cuvântul dorit este cântat de lume
pe propria limbă, chiar de broască să fie.

Mahomet a interzis în Coran
să se bea băutură spirtoasă,
dar bea vin poetul mai avan
atunci când durerea-l apasă!

Atunci când poetul la iubită-a venit,
iar ea doarme cu altul, poetul,
de balsamul dătător de viaţă păzit,
nu va-ncerca să-i împlânte stiletul.

Dar arzând de-al geloziei curaj
va fluiera până acas` cu tărie:
„Că voi muri vagabond nu-i necaz
pe pământ, şi asta se ştie”.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-a-fi-poet-poezie-id-10066/