https://blog.revistaderecenzii.com/

Cosița verde-apleacă-n
Tinerii sâni fetești,
Ah, fiică de mesteacăn
Ce singurică ești?

Ce îți șoptește vântul,
Nisipul lângă val
Vrei pieptăn cu argintul
Din Luna de cristal?

Descoperă-mi ce taină
E-n gândul mlădios
Căci te iubesc și-n toamnă
Privesc doar dureros.

Mi-a spus fata gingașă:
„Prieten neștiut
În lacrimi ciobănașul
Azi noapte s-a zbătut.

Luna-mi prinsese-n plete
Poveștile de stea
Genunchii mei cu sete
El mi-i îmbrățișa.

Înfrânt de-așa dorință
Mi-a spus oftând în zori:
„Adio, porumbiță,
Până la noi cocori!”

Traducere V. Bragagiu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-***cosita-verde-apleaca-traducere-v-bragagiu-poezie-id-23613/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primenit de sărbătoare, gata de mult de ducă, Toma Lotru ședea mototol pe laviță, cu coatele rezemate de marginea mesei, cu obrajii scufundați în găvanele palmelor, privind țintă la un ochi de fereastră pe care gerul de astă-noapte zugrăvise sumedenie de figuri de gheață, ciudate și întortocheate ca visurile urâte ale unui om necăjit. Își bătea capul să le slovenească… Iată, colo-n mijloc, o minune mândră și mlădioasă, un trup frumos de femeie proptit și-n dreapta și-n stânga pe două matahale șterse și prelinse. Și jur împrejur se încolăcesc de-a valma iezme pocite, subțiri, dintre care se desprind și se împletesc, în rotocoale răzlețe, cununi de gheață argintie… Toma părea că începe să înțeleagă rostul acestor chipuri. Își încruntă sprâncenele, ca să le pătrundă mai bine, dar atunci un strop lat de apă se dezghiocă de sub pervaz, se prăvăli în cârligături mărunte peste miezul geamului și, deodată, toată icoana se mânji și toate florile se schimonosiră…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin urmare nu mă mai iubești,
nu mai vrei comori înflăcărate,
vrei de-acum comori adevărate,
fapte, nu himere și povești.

Zici acum că toate-au un sfârșit,
zici acum că toate-au fost doar daruri,
vrei pesemne dincolo de geamuri
să mă faci să cred că ai murit.

Ai dreptate, alte limbi vorbeam
şi-alte zări ținteam cu-aceleași vorbe
sub tristeți şi lacrimi monocorde
două frunți străine-ncrucișam.

Și cu toate-acestea am să-ți port
o frumoasă aducere aminte,
printre zeci şi sute de cuvinte
număr azi cu tine încă-un mort.

Prin urmare nu mă mai iubești.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-prin-urmare-nu-ma-mai-iubesti-poezie-id-9429/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un munte se trudea de facere cumplit.
Trei zile au vuit,
Încât se clătina pământul de sub el;
Dar în sfârșit s-au desfăcut

Și au născut:
Un șoricel!

Această fabulă ca muntele e veche;
Eu însă să vă spun secretu-i la ureche:

Sunt oameni de la care-aștepți
Minuni să vezi;
Așa vuiesc de tare
Când ei se socotesc că au vro treabă mare;
Iar cercetând în faptă,
Găsești isprava lor deșartă.

Spre pildă, eu ades scriu, șterg și iar gândesc,
Ca când o epică piimă născocesc;
Iar după trudă multă
În faptă mă trezesc cu o făbuliță scurtă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Muntele