https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.

S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lucrurile lumii acesteia
Sunt bătute de vânturi ca trestia,
Numai dragostea noastră stă dreaptă
În bătaia vântului şi aşteaptă.

Desfăcută de toate ispitele
Îşi închide cu grijă aripile
Şi de-acolo, din vârful catargului,
E stăpâna urgiei şi-a largului.

Niciun val nu-i abate privirile,
Niciun sunet la cârmă rotirile,
Printre pâclele moi ce se scutură
Numai părul de aur îl flutură.

Împrejurul ei toate furtunile
Răscoliră cu sete genunile,
În zadar însă fură cu toatele.
Pân-la urmă scăzură şi apele.

Şi acum iat-o-n limpede curgere,
Lunecând prin vâltori, printre fulgere,
Neatinsă, înaltă imagină.
Pe când toate în jur sunt paragină…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-argonautica-poezie-id-10269/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Să nu dea Dumnezeu omului cât poate răbda.

Cu Dimitrie Cantemir în Moldova și cu Ștefan Cantacuziono în Muntenia se încheie șirul domnilor pământeni. De aci-ncolo sultanul trimite de-a dreptul pe cine vrea el, fără să mai întrebe pe boieri, fără să mai ție socoteală de datinile țării, ori de glasul vechilor așezări. Se va amesteca din când în când și câte un român printre atâția greci, dar nu se va cunoaște dintre ei. Lucrurile s-au petrecut așa, că nici măcar nu s-a simțit zdruncinul schimbării.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cine-i tare și mare,
Dar minte nu prea are,

Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie.

Pe elefant l-au pus în codri la domnie,
Și de pe neam ei toți,
De la străbunii săi până la strănepoți,
Au îndestulă minte;
Dar este rar acel preafericit părinte
Să-i iasă buni copiii toți.
Și elefantul meu, oricum era de mare,
A înțelegerii n-avea îndemânare,
Iar blând și plin de bunătate

Era, cât nu se poate.
Și iată că la domn au dat bietele oi
O jalobă, zicând că „lupii răi pe noi

De tot ne jecuiesc”.
— Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc!
Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta

Și-așa urla:
— Măria ta!

De noi nu te-ndura,
Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă
S-avem cu toții blană.
Iar oile pârăsc, c-așa sunt învățate:
Noi n-am luat mai mult decât pielcea de frate.

— Atâta! domnul le răspunde,
Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde,
Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică,
Și nici un păr mai mult, nimică.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O vulpe a intrat odată
Flămândă în livadă.

Și poamele văzând, frumoase, coapte bine,
S-a bucurat prea mult în sine,
Dar bucuria ei au fost în mâini străine:
Că prunele pe crengi cam susușor erau

Și nu se scutură.
Umblând ea în zadar mai bine de un ceas,
A zis acestea către prune:
— Cum v-am găsit, așa vă las,

Măcar că la privit vă arătați prea bune,
Dar verzi, în loc să folosiți,
Voi dinții strepeziți.

Un adevăr de mult văzut,
Că neavând prilej ca să ne folosim
De-un lucru ce ne e plăcut,
Apoi neapărat cusururi îi găsim.