https://blog.revistaderecenzii.com/

Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă, sub pseudonimul Argus.

D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe cât a fost Mircea de mare prin înțelepciunea și prin vitejia lui, pe cât a fost el de puternic ca domn și ca ostaș, pe atât a fost el de puternic ca domn și ca ostaș, — pe atât sunt de slabi și de netrebnici feciorii și nepoții lui, care, nevăzând în domnie decât farmecul deșertăciuni, sunt, fără să-și dea seamă, cei mai răi și mai stricători vrăjmași al țării ș-ai neamului lor. Ocrotiți unii de unguri, alții de turci, ei rup în două și boierimea și oastea țării sfarmă vechile datini care-ngrădeau dintru început rândul la domnie, și, orbecăind, cu mâinile mânjite de sânge frățesc, trec prin vremile acelea tulburi, aci târându-se, aci asmuțiți, îmbrânciți mai mult de viclenia altora decât de patimile lor, spre o biată coroană care, de cele mai multe ori, cade în cap cu tot.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prințului Ion Ghica

Mircești, decembrie 1883

Iubite amice,

Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei… A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A doua zi la oara hotărîtă amîndoi amicii se aflau în aceeași odaie așezați dinaintea focului.

— Te ascult, iubite, zise Constantin surîzînd. Începe. A fost, a fost, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.

Gheorghie însă nu surîdea deloc. Sub povoara amintirilor care înviau și se întrupau în mintea lui, el părea întristat. Avea de-a face cu o întreagă lume care asfințise dimpreună cu soarele tinereței lui. Apoi cu glas mișcat prinse să povestească astfel:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sfârșitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaș și, cu el, un lung șir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleași mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăției bizantine și, în mai puțin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. Cine să li se împotrivească? Popoarele din răsăritul Europei trăiesc într-o veșnică dezbinare, și nici acum, când văd apropierea acestui cumplit vrăjmaș al tuturor creștinilor, nu contenesc de a se sfâșia între ele.