Ca să cunoască cineva din ce elemente nesănătoase e compusă majoritatea roșie din Dealul Mitropoliei cată să citească ședința Adunării de la 24 fevruarie, ocupată aproape toată de interpelarea d-lui Nicorescu.
— Rămâi sănătos, vecine! Au zis lupul către cuc. Aceste țări de rău pline Le părăsesc și mă duc. Nu mai pot trăi aice, De om, câine, prigonit. În Arcadia, ferice! Este codru de trăit. Unde aurita vreme Împărățește deplin, Unde lupul nu se teme De năpăstile ce-i vin. Acolo nu sunt războaie, Toți în pace viețuiesc: Omul este blând ca oaie, Iar câinii nici hămăiesc. — Cale bună, măi vecine! Dar te rog, să-mi spui curat: Năravul nu-ți iei cu tine? Și colții ai lepădat? — Să-i lepăd? Da’ cum se poate?
— Apoi ține minte, frate, Că la viitoarea iarnă Ai să rămâi fără blană. Și așa s-au întâmplat, Precum cucul i-au cântat.
Între oameni iar sunt unii Cu colți de lup înzestrați: Ori în care parte-a lumii, Ei vor fi tot ne-mpăcați.
Între părintele Bremond, membru al Academiei Franceze, și ziaristul Paul Souday s-a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese.
Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece.
D. Kogălniceanu publică o scriere privitoare la cestiunea Dunării de care suntem obligați a ține seamă, chiar dacă dezaprobăm, ca și în cazul d-lui Kallimah-Catargiu, publicarea prematură de documente în cestiuni esterioare pendente. Lucrarea aceasta se începe prin reproducerea a două memorii pe cari le-a scris fiind ministru plenipotențiar la Paris. Cel dentâi memoriu, lucrat pre larg și cuprinzând istoricul cestiunii dunărene precum și starea ei legală, e adresat ministrului de esterne al României; cel de al doilea e adresat ambasadorului acreditat la Paris al unei mari puteri. Aceste două acte formează cuprinsul fasciculei întâia; în a doua fostul ministru plenipotențiar va da istoricul neînțelegerii ce a avut cu guvernul d-lui I.C. Brătianu în privința modului de-a apăra cestiunea Dunării.
Bursucul întâlnind pe vulpe a-ntrebat. — Oh, dragă cumătre, am dat peste păcat!
Sunt, iată, surghiunită! Tu știi că eu am fost în slujbă rânduită La o găinărie. Cu trebile ce-aveam, odihna-mi am lăsat, Și sănătatea mi-am stricat; Dar tot eu am căzut în groaznică urgie, Pe niște pâri nedovedite, Precum că luam mite.
Tu singur martor ești, în adevăr să spui: De m-ai văzut cumva, măcar cu vreun pui? — Nu, dragă cumătră; dar când ne întâlneam
Eu cam ades vedeam: Că tu pe botișor Aveai și pufușor.
Se-ntâmplă și la noi de vezi Cum altul, având loc, așa se tânguiește, Încât îți vine mai să-l crezi Că abia din leafă se hrănește. Dar astăzi butcă, mâine cai,
De unde oare-i vin? Și când ar vrea să stai Să-i faci curată socoteală Pentru venit și cheltuială,
Nu putem porunci timpului să stea pe loc, nici putem face ca evenimentele să încremenească pe câteva ceasuri împrejuru-ne, ca să le putem fotografia, căci ele ‘și urmează cursul lor necontenit, puțin păsându-le dacă ne dor ori ne bucură. În zadar minutarul ceasornicului ar sta pe loc; timpul curge alături cu el, și numai omul, având pururea în față ziua de azi, eternul prezent, pune pietre de hotar între lucruri ce au trecut pentru totdauna și fixează pe orizontul negru al viitorului dorințele sale ca ținte luminoase, uneori pe de-apururea neajunse.
Ziua Marinei, sărbătorită la TVR cu premiere şi ediţii speciale
Strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, Ziua Marinei Române se aniversează, pe 15 august, pentru a 120-a oară. Iată ce au pregătit posturile TVR pentru această zi.