Mistere din București/Frații Lungeni. Grădina Kiseleff. Pădurea Bănesii de Ioan M. Bujoreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin scrierea de față nu am pretenția de a-mi atrage un merit deosebit; din contra, rog pe lectorii mei a fi mai indulgenți decît esigenți. Ce ea ce le ofer este produsul unui impuls natural și netrecut prin esamenul unui maestru îndoctrinat.

Sunt dator unele observații asupra acestei scrieri:

  1. Mistere din București sunt mistere din București, iar nu misterele Bucureștilor.
  2. Fondul este o romanță înconjurată de diferite scene fictive pentru a biciui viciul, care scene s-ar fi petrecut în diferite epoce ale trecutului nostru social.
  3. Stilul este al persoanelor vorbitoare.
  4. Ortografia este a editorului sau mai bine a celor mai mulți abonați la această scriere.

AUTORUL

Continuă să citești →

Pentru arta literară/Capricii dogmatice de Paul Zarifopol

https://blog.revistaderecenzii.com/

Argumentarea este și capitol al politeții.

Suntem învoiți asupra unei parități a noastre cu semenii noștri întâmplători; și această convențiune ne oprește de a lua ton, de a aplica metodă dictatorială, oricum am prețui în realitate persoana celui care ne ascultă sau ne citește.

Continuă să citești →

Pentru arta literară/Artă literară și simplă literatură de Paul Zarifopol

https://blog.revistaderecenzii.com/

Artă literară și simplă literatură
(Observații nepractice și unilaterale)

Capitolul precedent – Capitolul următor

Madame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.

Continuă să citești →

Klaus cel mic și Klaus cel mare. Poveste de Hans Christian Andersen

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la fel.

Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic. Și acum ascultați ce li s-a întâmplat:

Continuă să citești →