http://blog.revistaderecenzii.com/

Când eram prin clasa a doua, venise Dan Ilie, în vizită la bunici (Mitu era fratele bunicului meu patern). Moșicu (bunicul lui Dan) – așa-i spuneam eu, pentru că era moșul tatei, ne-a chemat în casă pentru două lucruri. Primul: ne-a arătat o medalie pe care o obținuse pe front, Crucea de Fier, și ne-a cerut să nu spunem nimănui despre ea, pentru că, dintre toți, comuniștii „sunt cei mai răi”. Eu am rămas uimit, aveam de toate și nu înțelegeam de unde acumulase această ură față de regim (atunci, nu priveam sistemul drept regim, preocupările mele fiind să mă joc oricât pot de mult și să am vacanțe infinite).

http://blog.revistaderecenzii.com/

Perceptori, colectori…

Părinții noștri au fost harnici și cinstiți. Tata a lucrat în construcții. Blocul în care stă fiica mea – zicea Maria (sora cea mai mare, n.n.), că era la liceu. Stătea în gazdă pe Lomonosov lângă dirigintă și când a venit să-l întâlnească pe tata, l-a găsit lucrând la acest bloc. Era șef de echipă. Apoi a lucrat la Carpen ca factor poștal. Se descurca foarte bine și ca diriginte la Poștă. Era foarte muncitor. Când lumea se trecea la întovărășire, așa se numea, el cumpăra pământ. Tanța (a doua soră, n.n.) era profesoară la Veleni – Seaca de Pădure. Când știa că ia banii, mă trimitea (tata, n.n.) la Veleni să-i cer bani și veneam singură prin Pădurea Secii cu 900 de lei. Era și una năroadă prin pădure, o femeie înaltă și umbla și vara cu palton pe ea.