https://blog.revistaderecenzii.com/

Cuprins

https://blog.revistaderecenzii.com/

I

Cucoșul, bătând din aripi pe gardul țarinei, nu de mult vestise miezul nopții, când cornul vânătoresc se auzi răsunând la curtea de pe moșia Sorcova. O mare vânătoare de cerbi, lupi și porci sălbatici se dădea de stăpânul moșiei, la care se adunase toți amatorii de prin orașele și satele învecinate.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Paris, 1851

În veacul al patrusprezecelea după Christos, Franța avu un război foarte trudnic cu Englezii. Craiul acestora, care dobîndise printr-o moștenire oarecare drept la tronul Franței, ceru coroana și sceptrul acestei țări.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lui Ion Chinezu

I

Într-o marți spre seară, Urcan bătrînul se întoarse acasă mai degrabă ca alte dăți. Ca totdeauna nimeni nu știa de unde vine: din Turda, din Luduș ori de mai departe. De multe ori se cobora de pe dealurile Cîmpiei pînă în șesurile din Valea Mureșului, ori chiar mai la vale, spre Tîrnave. Cu cît era mai departe de satul lui, cu atît oamenii erau mai temători de Dumnezeu, adecă mai darnici.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era odată un prinț și prințul acela voia să se însoare cu o prințesă, dar cu o prințesă adevărată.

https://blog.revistaderecenzii.com/

I

Eleonora era o fată frumoasă cu ochi negri, fărmăcători, care se furișau pe nesimțite în inimă. Fața ei era întotdeauna veselă și sufletul ei fără grijă. Nimene nu știe istoria ei de la început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde crescu evlavioasă într-o atmosferă de rugăciuni și de tămâie, dar că, în momentul când era să primească darul călugăriei, un spirit rău îi șopti două vorbe la ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe limbi rele, dispuse a cârti, și puține urechi, dispuse a nu crede. Tot ce știm noi este că Eleonora era cea mai drăgălașă ființă ce-a putut să vadă Iașul în zidurile sale. Ziua ea lucra la o modistă pe strada mare și noaptea se retrăgea la dânsa acasă, o căsuță mică și albă pe strada Socolei, unde își petrecea viața ca pasările; se culca cântând, se scula cântând, și voacea ei argintie, răsunând prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn, așa încât babele răutăcioase o numeau tricoliciul de noapte, iar băieții, privighetoarea Socolei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Tempus erat quo prima quies morlalibus degris
Incipit et dono divum gratissima serpit.
In somnis ecce ante oculos maetissimus Hector
Visus adesse mihi… etc.
(Din Aeneida, C. II)

Cuprins