https://blog.revistaderecenzii.com/

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pânii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei, bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

…………………………………

Limba noastră-s vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Sursa: https://blog.romandria.ro/alexe-mateevici-limba-noastra

https://blog.revistaderecenzii.com/

Încarcă, Joe, cerul tău
Cu nouri în mânie!
Ș-asemenea unui copil,
Ce-abate scaiul pe poteci,
Deprinde-ți apriga mânie
Trăsnind stejari și piscuri reci!
Dar niciodată n-ai să potopești
Pământul meu iubit,
Coliba mea, la care n-ai clădit,
Și vatra mea,
Al cărei foc
Mi-l pizmuiești…

Eu nu cunosc, o, zei, în toată firea,
Neam mai sărman ca voi
Și nici va fi!
Voi vă cârpiți vieața zi cu zi,
Hrănindu-vă mărirea
Cu-al jertfei bir,
Cu fumul rugăciunii,
Și ați pieri de foame, de n-ar fi
Copiii, cerșetorii, toți nebunii
Îngenuncheați nădejdii și minciunii.

Pe când eram copil,
Și nu știam ce cale mi-e ursită,
Îmi îndreptam privirea rătăcită
Spre soare, ca și cum într-însul
E-un suflet ce mi-aude plânsul,
O inimă ce se îndură
De cel răpus de chin și ură.

Ce duh mă ajută-mpotriva
Titanilor trufie?
Și cine-mi mântui vieața
De moarte?
Din sclavie?
Nu le-ai făcut prin tine însăți, oare,
Tu inimă sfânt-arzătoare?
Și, înșelată, n-ai adus
Zadarnice cântări de mulțumire
Și jertfe
Adormitului de sus?
Să te ador pe tine, eu?
De ce? Ai alinat vrodată chinul
Celor îngenuncheați?
Ai șters vreodată ochi înlăcrimați?
Puternica Vecie și Destinul,
Stăpânii tăi ș-ai mei,
Nu m-au creat pe mine, ca pe zei?
Crezi tu că voi urî vieața, poate,
Și pribegi-voi prin pustiuri grele,
Fiindcă florile visării mele
Nu pot să lege toate?

Aici rămân și voi zidi mereu
Făpturi de oameni, după chipul meu
Un neam la fel cu mine:
Să sufere, să plângă, să muncească,
Și să se veselească,
Și să se uite cu dispreț la tine
Ca mine!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Prometeu

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Dau unde dau și iar mă-ntorc la timpul tinerețelor mele… zise Constantin prietenului său Gheorghie.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Între unguri și bulgari. Frații Asan și Împărăția Romano-Bulgară. Năvălirea tătarilor

De pe la sfârșitul sutei a patra, marea împărăție romană e desfăcută în două. În partea de apus, cu scaunul la Roma, au năvălit germanii, — în partea răsăriteană cu scaunul la Constantinopol, au năvălit slavii. Neamurile celelalte de barbari se mistuie cu încetul, ca apele fără matcă, pe care le soarbe pământul. Lumea creștină e ruptă și ea în două: biserica de Apus — catolică — sub ascultarea Papei de la Roma, și biserica de Răsărit — ortodoxă — sub ascultarea Patriarhului de la Constantinopol. La anul 679 bulgarii se așează de partea cealaltă a Dunării, între Balcani și Marea Neagră, peste slavi și se contopesc cu ei. În a doua jumătate a veacului al nouălea trec, cu regele lor Boris, la legea creștinească. Șovăiesc la început, vreo doi-trei ani, între biserica de Apus și cea de Răsărit. Frații Metodiu și Chiril, trimiși să răspândească învățăturile lui Hristos la popoarele slave, alcătuiesc un alfabet nou — alfabetul chirilic de mai târziu — și scriu cărți slavonești pentru slujba bisericească. Sub înlăturarea acestor mari și neobosiți apostoli ai neamurilor slave, bulgarii rămân de-al binelea creștini „pravoslavnici”, legați de patriarhia din Constantinopol.