https://blog.revistaderecenzii.com/

După ce suirăm dealul, numai miriști, cu hotarele însemnate prin ruguri de mure, dădurăm de-o arătură proaspătă, îngrădită jur împrejur cu nuci tineri.

— În vale-i viea moșneagului, îmi spuse prietenul. Arătura trebue să fie a lui.

Poposirăm puțin. În față se prăvălea valea cu viea îngălbenită de răceala cam devremioară a toamnei. Ici colo câte un nuc bătrân își înrotea frunzișul bogat, deasupra căruia cioarele cârâiau, gonindu-se una pe alta, dela nucile rămase nescuturate. În față se ridica alt deal, acoperit și el de vii; câteva case răzlețite luminau priveliștea, oarecum tristă, a acestui frunziș gata să moară supt cele dintăi brume. Deasupra, nourii se strecurau unul după altul, aruncau pete de umbră peste deal, apoi treceau dincolo de zare; și-n răstimpul când soarele rămânea neîntunecat, priveliștea se desvelea mai zâmbitoare, ca și cum din vârful dealului s-ar fi tras de peste dânsa vălul ce o acoperise.