https://blog.revistaderecenzii.com/

Dă-o-ncolo, Robert Browning,
nu poate fi decât unul „Sordello”.
Dar Sordello, şi Sordello-al meu?
Lo Sordels si fo di Mantovana.
So-şu prin spuma de mare.
Foca se zbenguie-n rotocoale de stropi albi, valuri plescăie-n stânci,
Fiica lui Lir, cu cap lucios,
ochi de Picasso,
Sub neagră glugă-mblănită, fiică sprintenă a Oceanului;
Şi dă năvală talazu-n crângul de pe mal:
„Eleanor: έλένας şi έλέπτολις!”
(…)

https://blog.revistaderecenzii.com/

S-a sculat de dimineață, s-a îmbrăcat repede, adică ce îmbrăcăminte? și-a pus halatul și scufia pe cap, și s-a scoborât în grădină. Dar n-a stat mult supt umbra rece a copacilor; îl chinuia parcă un gând ascuns, un gând îmbucurător care avea să se împlinească. Și ca și când ar fi fost să găsească această bucurie undeva, pe-o masă, în colțul vreunui sertar, boierul se grăbi să se întoarcă în odăița lui. Bău, pe jumătate, cafeaua, deschise geamul, și, când mănunchiul de raze se împrăștie pe podelele curate, începu să îngâne un crâmpeiu dintr-un cântec. Simțea o voioșie rară. O voioșie rară, el, care nu râsese de ani de zile, care nu mai ținea minte de când nu avusese o clipă liniștită, — liniștită în toată puterea cuvântului; o voioșie rară, el, sufletul chinuit de singurătatea celor patru odăi goale de lucrurile pierdute, în mezaturi, pentru datorii, — fapt ce îndepărtase pe toți ai lui.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  Vulpea fără-ncetare
        Striga în gura mare
Că de cînd elefantul peste păduri domnește
Trebile merg la vale și lumea pătimește.
        Că este nedreptate
        Că va să cheltuiască
        Veniturile toate
        Pentru masa crăiască.
D-acestea elefantul, cît a luat de știre,
Temîndu-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire,
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,
O invită la curte, o-mbrățișe și-i zise:
„Am aflat, jupîneasă, că ai mare talent.
        Voi să te pui în pîine;
        Și începînd de mîine
        Îți dăm cu mulțumire,
        Ca un semn de cinstire,
Al găinelor noastre întins departament:
        Caută-ți bine treaba.“
— „Pe seama measa ve
Răspunse oratorul și, sărutîndu-i laba,
        Se întoarse acasă.
        În ziua viitoare,
Vulpea ca totdeauna veni la adunare;
Dar însă oblojită, pe subt barbă legată,
„Ce ai, de ești asfel?“ o întrebară toate.
„Îmi e rău de aseară, îmi e rău cît se poate,
Și cu trebile țării să mă lăsați în pace.
        Craiul știe ce face;
El ne-ncetat gîndește la al obștii folos.
Adio! sunt bolnavă: m-am înecat c-un os.“

Cunosc mulți liberali, la vorbe ei se-ntrec,
Dar pînă în sfîrșit cu oase se înec.

(Ed. 1842)