Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Biblioteca Județeană ‘Lucian Blaga’ Alba

Sursa: https://www.rador.ro/2023/02/22/calendarul-evenimentelor-22-februarie-selectiuni-9/

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează un eveniment dedicat memoriei lui Tudor Mușatescu. De la ora 16:00, în Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, are loc o dezbatere la care participă Doina Papp, Rodica Mandache și Antoaneta Zaharia, moderator fiind Radu Băieșu, iar de la ora 18.00, în Mansarda MNLR, la spectacolul trupei Etaju’ 4, „Altfel de… scrisori”, după Tudor Mușatescu. Distribuția: Andreea Ionela Buzatu, Gianina Crivăț, Sabrina Diacov, Iulia Alexandra Dinu, Maria Magdalena Pisaltu, Mihail Cornel Radu, Alex Surulescu, Alexandra Zamfirescu. Coordonare scenică: Dan Tudor și Adriana Guluțanu.

Continuă să citești

Ceainăria – Ezra Pound

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ezra Pound

Fata din ceainărie
Nu mai este aşa de frumoasă cum era,
Lumina lui august a atins-o deja.
Nu mai urcă sprintenă scările;
Într-adevăr, şi ea se apropie de vârsta mijlocie,
Iar strălucirea tinereţii pe care o revărsa
Când ne aducea feliile de focaccia
Nu se va mai împrăştia niciodată printre noi.
… Şi ea se apropie de vârsta mijlocie.

Traducere de Petru Dimofte

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra-pound-ceainaria-poezie-id-31617/

În ajunul Anului Nou de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Emil Gârleanu

Conul Grigori și coana Ruxanda n-au copii; singurul copil ce avusese, o fată la care ținuse ca la ochii din cap, murise, s’a’mplinit anul. De la dânsa le rămăsese copilașul, amintire vie pe urma odorului pierdut. Nepoțelul, era un băețel gingaș, cu ochii negri-negri și umezi ca și când ar fi plâns într-una, și neobișnuit de deștept. Semăna cu mama lui cum seamănă un ochi cu altul. De multe ori, coana Ruxanda sta ceasuri întregi într-un colț al odăiei, și de acolo, îi urmărea toate mișcările: în clipitul genelor, în adusul capului, când se uita încotrova, în înseninarea ușoară, ca o adiere, a feței, în suspinele fugare pe care, așa din senin, această inimă plăpândă le avea, dânsa întrezărea viața copilului ce se odihnea acuma în pământ. Când se îmbolnăvește nepoțelul, bătrânii nu mai sunt pe lume: tânjesc, nu mănâncă, nu dorm, nu vorbesc, — copilul și iar copilul. Ce are? Ce-i lipsește? Toți doctorii din târg, toate jucăriile din dughene, toate îs împrejurul pătișorului. Un zâmbet a lui e ca o revărsare de lumină. Pentru râsul lui, pentru ca să-i vadă gurița deschisă ca o floare, și-ar fi dat, bieții, și viața…

Continuă să citești

Oglinda zilei, 22 februarie

https://blog.revistaderecenzii.com/

Grigore Alexandrescu

– 1814: S-a născut poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu; a impus în literatura română, ca specii literare, satira („Satira. Duhului meu”), fabula („Boul şi viţelul”) şi epistola („Epistolă către Voltaire”) (m. 1885). NOTA 1: Criticul literar George Călinescu menţionează ca dată a naşterii 22.II.1810. NOTA 2: Site-ul http://biblior.net/istoria-literaturii-romane/b-1835-1845.html?page=3, menţionează ca an al naşterii 1812

– 1881: S-a născut Petre Grimm, istoric literar şi traducător; fondatorul catedrei de engleză a Universităţii din Cluj; cercetări privind relaţiile culturale româno-engleze (m. 1944)

Continuă să citești

Iancu Moroi. Proză de Barbu Ștefănescu-Delavrancea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Barbu Ștefănescu-Delavrancea

Nu se auzea, în întunericul unei nopți de toamnă, decât lătratul câinilor din mahala. Pe ulițele strâmte și dosnice de pe lângă Grădina Icoanei, noroiul și bolovanii de piatră se împestrițau cu băltoacele întinse de-a curmezișul drumurilor. Felinarele, înfipte din răspântie în răspântie, nu luminau mai mult decât stâlpii telegrafului. Norii posomorâți burnițau, înecând casele într-o atmosferă fumurie și împufată asemuită cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților.

Continuă să citești

Ursul și vulpea. Fabulă de Grigore Alexandrescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ursul și vulpea

„Ce bine au să meargă trebile în pădure,
Pe împăratul tigru cînd îl vom răsturna
        Și noi vom guverna —
Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o să jure
        Că nu s-a pomenit
        Un timp mai fericit.“
        — „Și-n ce o să stea oare
        Binele acest mare?“
        Îl întrebă.
        „În toate,
        Mai ales în dreptate:
Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim,
Și legea criminală s-o îmbunătățim;
Căci pe vinovați tigrul întîi îi judeca
        Ș-apoi îi sugruma.“
        — „Dar voi ce-o să le faceți?“
        — „Noi o să-i sugrumăm
        Ș-apoi să-i judecăm.“

        Cutare sau cutare,
        Care se cred în stare
        Lumea a guverna,
        Daca din întîmplare
        Ar face încercare,
        Tot astfel ar urma.

Viața. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când aud vreodată un rotund egumen,
Cu foalele-ncinse și obrazul rumen,
Povestind că viața e calea durerii
Și că pocăința urmează plăcerii,
Mă întreb: „Acesta poate ca să știe
Cum este viața, cum cată să fie?.”

Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele,
Varsă raze slabe pasurilor mele,
Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi,
Vorbe, râs și plânset sună în urechi;
Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte
Și prin uși închise, prin zidiri deșarte.

Colo, lângă lampă, într-un mic ietac,
Vezi o fată care pune ață-n ac;
Fața ei e slabă de-o paloare crudă,
Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă,
Degetele repezi poartă acul fin:
Ea își coase ochii într-un tort de in;
Vânătă-i e buza, lipsită de sânge,
Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge.

La ce oare dânsa s-a născut pe lume,
O sărmană frunză pe oceanu-n spume,
O sărmană umbră, orfană și slabă,
De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă?
Din zori până-n noaptea neagră și târzie
O vezi printr-o albă perdea străvezie
Cum mereu lucrează… ș-abia pâne goală,
Frig și insomnie, lacrime și boală.
Tot ce-n astă lume mai poate pricepe
E că de-ncetează lucrul… foamea-ncepe.

Negustoru-și pune pânzele-nainte,
Lucrul scump și harnic unor ceasuri sfinte,
El are briliante pe degete groase
Din nopțile celor care pânza-i coase;
Desface ducesei, c-o galantă grabă,
In cusut în lacrimi de o mână slabă:
Pânze moi în care se țesură zile,
Vederea și somnul sărmanei copile,
Albe ca zăpada ce cade în fulgi;
Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi.

Când îți trec prin minte acestea, copilă,
Te uiți în oglindă și îți plângi de milă:
Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ții bine minte
Pe nefericita, dulce și cuminte,
Fără nici un reazem, care nu așteaptă
Decât moartea care singură e dreaptă…

În această viață de mizerii plină
Singura-i amică este o albină,
Rătăcită ­ ce știi cum ­ în strada veche.
Glasul îi pătrunse la a ei ureche,
Deschizând fereastra, să intre o lasă
Între flori să doarmă și să-i stea în casă.
Se iubiră cele două proletare:
O insectă-umană, una zburătoare.

Fata stând pe gânduri, vesela albină
Cu galanterie de buze-i s-anină,
Ca și când i-ar zice: „Au nu știi tu oare
Cum că a ta gură-i cea mai dulce floare?
Căci tu ești frumoasă, chiar ca și o sfântă,
Ochiul tău cel dulce și umbrit mă-ncântă”.

*


Într-o zi, copila moare: se-nțelege,
Moartea numai știe mânile să lege.
În sicriu au pus-o. Fața ei cea trasă
Era adâncită, însă tot frumoasă.
I-au pus flori pe frunte… Corpul ei cel fin
Ce nobil transpare din giulgiul de in!
Fereastra-i deschisă: primăvara plină
Pătrunde printr-însa; dar biata albină
În câmp nu mai fuge, ci-mprejur se poartă,
Încunjură capul și gurița moartă;
Ea zboară aproape și tot mai aproape,
Și vrea cu amica-i deodată s-o-ngroape…

Deci când se întâmplă s-aud vreun egumen,
Cu foalele-nchise și obrazul rumen,
Povestind că viața e calea durerii
Și că pocăința urmează plăcerii,
Mă întreb: „Acesta poate ca să știe
Cum este viața, cum cată să fie?”