https://blog.revistaderecenzii.com/

Ochi negri,
O, doamnă din visu-mi,
În sandale de fildeş,
Pereche nu ai între dănţuitoare,
Nu-s glezne mai iuţi.

Nu te-am aflat în corturi
Prin pestriţ întuneric
Şi nici la izvoare
Printre femei cu ulcioare
Braţele tale-lujeri sub coajă;
Chipul tău-râu de lumini.

Albi ca migdalele umerii tăi;
Crude, cojite, migdale.
Nu te păzesc eunuci;
Nici gratii de-aramă.

Peruzele-aurite şi-argint la tine-n culcuş.
Înfăşuratu-ţi-ai negru veşmânt cu altiţe de aur
O, Nathat-Ikanaie, „Trei-lângă-râu”.

Şipot prin trestii sânt mâinile tale asupră-mi;
Degetul, râu de răcoare.
Slugile tale-s albe ca prundul;
Alături ţi-e cântecul lor!

Pereche n-ai între dănţuitoare;
Nu-s glezne mai iuţi.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra-pound-miscare-de-dans-poezie-id-3839/

https://blog.revistaderecenzii.com/

   V-am spus, cum și se pare, de nu îți fi uitat,
Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.
   Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroșii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulți prigonitori,
Porunci să se strîngă obșteasca adunare,
        Lîngă un copaci mare;
Căci vrea pe unii-alții să îi cam dojenească,
        Și-n puține cuvinte,
        Să le-aducă aminte
        Datoriile lor.
Toți se înfățișară: și-nălțimea lupească
        Începu să vorbească
        C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniți?
Nu aveți nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceți nedreptate și să năpăstuiți?
Toate slujbele voastre țara vi le plătește;
        Încă, pe la soroace,
        Cîte un dar vă face.
        Dar reaua nărăvire,
        Ce o aveți din fire,
        Nu se tămăduiește.
        Vedeți cu ce morți grele
        Se isprăvesc din lume
        Și cum lasă rău nume
        Acei care fac rele.
Gîndiți-vă că poate veți da cuvînt odată.
        La-nalta judecată.
Gîndiți-vă la suflet, și luați de la mine
        Pildă a face bine.“
        Ast cuvînt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvățat,
        Trecînd pe lîngă sat.
La ziua unui sfînt, cînd preotul citea
        Și propoveduia,
Pe mulți din dregători, să plîngă i-a-ndemnat.
„E! ce ați hotărît, jupîni amploiați?
        Oare-o să vă-ndreptați?“
Îi întrebă atunci înălțimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneți, o să schimbați purtarea-vă cea proastă?“
— „Să trăiți la mulți ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
        Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreți a ne-arăta,
De unde-ați cumpărat postavul de manta?“

Cînd mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Și mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiașul ei. Și unchiașul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi țiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat și n-ar fi tușit câteodată. Ba uneori, ca să-și mai ție de urât, tot ea vorbea și tot ea răspundea. Și râdea ea de ea, ca și cum ar fi râs ea de altcineva, înșirând ochiurile pe cârlige.

Persoane

TIMPUL ISTORIA POEZIA PACEA LIBERTATEA

persoane tăcute COMERCIUL

TIMPUL

Mai vechi și decât lumea, am fost de față la zidirea ei; am văzut pe rând neamurile în zgomotul slavei și al bucuriei, în vârful strălucirii lor, și m-am uitat pe urmă și la a lor țărână zăcând în tăcerea morții, și mușchiul veacurilor înverzea dasupra faptelor mâinilor lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață,
Ai lebedei de baltă consilieri privați,
Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață
Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați
Erau din înalt ordin a hotărî în sfat
        O pricină de stat,
Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască
Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească.
        Căci lebăda gîtoasă
        Voia să dea o masă;
Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea:
Prezidentul le zise: „Fraților senatori!
        Să lăsăm chibzuirea,
Pricina, cum să vede, e foarte delicată,
Și dup-a mea părere trebuie amînată:
        Veniți mîine în zori.“
Propunerea aceasta cu toți o aplaudară
        Și pentru-ntîia oară
        Pe gîscă lăudară
Pentru a ei ideie, apoi se risipiră
Și a doua zi iară l-același loc veniră.
Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat?
Fiind vară și soare și o căldură mare,
        Peștele s-a stricat
        Și racii l-a mîncat.

Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume;
Consiliuri d-acestea vedem destule-n lume,
        Și la noi mai ales
        Se-ntîmplă foarte des.

(„Reforma“, 18 octombrie 1862)