Minciunile. Fabule de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-o sară foarte lină
În primblare am ieșit,
La Copou, lângă grădină,
Să răsuflu-aer dorit.
Când, văzut-am deodată
La stat mare o figură,
După modă îmbrăcată.
Dar, precum fac cii săraci,
Purta-n umere desaci.
Dar nu am însemnat
Di-i femeie au bărbat!
Mă mir d-acel venetic
Și întreb atunci de nume.
Stahia-mi răspunde: N lume
Intrigă oameni-mi zic.

Continuă să citești

Rugă. Poem de Sully Prudhomme

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sully Prudhomme

De-ar fi să ştii ce greu apasă
O viaţă de singurătate,
Pe lângă mohorâta-mi casă
Ai trece poate.

De-ar fi să ştii ce blândă este,
În suflet trist o mângâiere,
Tu mi-ai privi pe la ferestre
Ca fără vrere.

De-ar fi să ştii ce balsam poartă
O inimă ce-a ta o cheamă,
Te-ai aşeza la mine-n poartă
Ca şi o mamă.

De-ar fi să ştii că eşti iubită
Şi dacă-n minte-ar fi să-ţi vină
Cum, ai păşi de prag venită
Fără pricină.

Trad. Al. Rally

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=sully+prudhomme

Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

Calistrat Hogaș

1713 – Fără moștenitori pe line masculină în viață, împăratul Carol al VI-lea al Sfântului Imperiu Roman, emite sancțiunea pragmatică din 1713 pentru a se asigura că pământurile habsburgice și tronul austriac vor putea fi moștenite și de o femeie. Fiica sa, Maria Tereza, se va naște peste patru ani.

Continuă să citești

Tovarășii. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară.

Continuă să citești

După această întâmplare minunată. Proză de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

…După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot… el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * ― deși abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care-l umpluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina ― și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fiecare colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe-alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului.

Continuă să citești