https://blog.revistaderecenzii.com/

Gondoletă grațioasă
Ce te legeni voluptuos,
Mergi pe marea furtunoasă
Către țărmul-ntunecos;

Căci deși este furtună
Eu sunt astăzi așteptat,
De ființa cea mai jună
Care stă-n acel palat;

Gondoletă grațioasă
Mergi ca vântul peste val!
Căci m-așteaptă a mai frumoasă
Dintre fete p-acel mal!

Gondoleta mea iubită,
Taie valul furtunos,
E Signora^[1] Margarită
P-acel mal întunecos!!!

1. ↑ Espresiunea Signora nu se usitează numai pentru a zice Doamnă ci încă vorbind despre o damă mare E una Signora în gura unui italian va se zică e o damă mare; prin urmare în ultima strofă a Gondolierului fraza: E Signora Margarită însemnează E Doamna cea mare, cea nobilă etc.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vînt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe ferești și pe uși și umblă pretutindenea fără să le putem vedea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un filozof, ce aflasă
A științelor secret,
De pe lume adunasă,
Pentru public cabinet,
Dupre sistematic plan:
Scoice, pești din ocean,
Fiare, paseri cu verzi pene,
Bolovani și buruiene,
Crocodili de pe la Nil
Și tablo de Rafail.
Iar apoi cel învățat,
De un gust, de o capriță,
Pentru sine-au cumpărat
Mare, tânără momiță.
Care-i zic orangutan
Și-i de țărmul african.
În cărți ziua îngropat
Și-n negrală împlântat,
După lucru-ostenitor
Iubea șaga uneori,
Și, lăsând doparte tomul,
Învățatul meu, ca omul,
Să se poată răsufla,
Cu momița se giuca.
Deci, voios vrând să petreacă
Sara unui carnaval,
Pus-au straie ca să facă
Cei momițe pentru bal,
Ca s-o ducă acolo
Mascuită-n domino.
În costium înaurit
Contrabandu-au mistuit;
A ei ceafă-i învălită
Cu o freză încrețită,
Pune-n capul cel flocos
Un beret cu fiong tufos,
Mijlocul cu brâu încinge,
Și în scarpe talpa-i strânge,
Brânca-ascunde în mănuși;
Nasul, roș ca pipăruș,
Ș-a ei bot, să nu-l cunoască,
Le acopere cu mască.
Așa merg, fără ciocoi,
La teatru amândoi.
Filozoful intră-n sală
Și momița cu-ndrăzneală,
Ce cu grație cochetă
Ține-n brâncă o lornetă.
Aici află adunare,
Mii lumini și vuiet mare,
Sărituri, cacofonie,
Grații date cu chirie.
Fiecare, ca turbat,
Intră unde-i îndesat;
Unul altuia în pripă
Sub nas, la ureche țipă;
Multe masce sunt frumoase,
Dar ca lumea-s minciunoase;
Aici vezi pe un nălban,
Având portul și organ
Unui doftor la consult,
Latinește vorbind mult.
Vezi din școală un băiet
Cu cunună de poet;
Dama care-o lume-nșală
Vezi cu hohot de vestală;
Jidovul din Podul-Vechi,
Îmbrăcat ca erou grec;
Ș-advocatul cel limbut
Gioac-aice rol de mut.
Prin astfeli de iarmaroc
A mei oaspeți își fac loc.
Filozoful prin desime
Trece, dar nu-l caută nime;
A momiței pas mărit
Și străina ei figură
Asupra-i tot au țintit
Adunărei căutatură.
Cu zâmbire fiecare
I șoptea niscai cuvinte,
Dar momița cu-ngâmfare,
Tăcând, trece înainte.
O asemene tăcere
Și măreața ei vedere
Pe toți umple de mirare,
Încât sună întrebare
Cine masca cea să fie?
Și idei s-aud o mie.
Cu respect unii se-nchin,
Crezând că-i un prinț străin.
Unul zice: L-am aflat,
Il arăt a sale-odoare
Al Ungariei magnat.
Altu-apoi: O, frățioare,
Din tăcerea sa nu vezi
Că-i un milord irlandez?
Giură însă-a lui vecin
Că-i de Hina mandarin.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Amândoi așteptau să le vie rândul. Bătrânul, Vasile Laviță, e un om măruntei, cu ochii pitiți supt frunte, cu pletele retezate deasupra cefii late, scorojite și înroșite de soare. Feciorul e tot scurt de stat, roșcovan la față, și cu toate că stă bleg, lăsat de-un șold, se vede cât de colo că e om în toată puterea lui.

Amândoi se gândesc, cum se gândesc țăranii, mai mult la ceea ce a fost decât la ceea ce o să fie. Flăcăul își amintește că uitase pielcica de miel, cumpărată din ajun, afară pe prispă, iar bătrânul acuma de-abia își dă seama că dimineață, când plecaseră, Ilinca notarului le ieșise înainte cu cofele goale.