https://blog.revistaderecenzii.com/
Bucuresti, 6 aprilie 2023
Chef Patrizia Paglieri, sportivă pentru o zi. La „Vis sau realitate”, pe TVR 1
Fermecătoarea italiancă stabilită în România învaţă tainele scrimei şi devine sportivă pentru o zi! Sebastian Felix Ţopescu îi e alături în ziua în care îşi împlineşte dorinţa pe care niciodată nu a îndrăznit să o pună în practică. Duminică, 9 aprilie, de la 16.30, la TVR 1.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Învins în afară,
Evul mediu s-a retras în chiliile
roşii şi albe ale sîngelui meu.
În catedrala cu pereţi pulsînd, s-a retras,
zvîrlind şi absorbind credincioşii întruna,
într-un circuit absurd,
printr-o zonă absurdă,
hrănindu-se cu mari bucăţi de lună,
în dorinţa lui de-a exista
muşcîndu-le pe furiş, noaptea,
cînd ochii lumii dorm
şinumai dinţii celor care vorbesc prin somn
se zăresc în întuneric,
asemenea unei ploi de meteoriţi
strălucitori,
urcînd şi coborînd ritmic.
Învins în afară,
Evul mediu s-a retras în mine
şi
propriul meu trup nu
mă mai înţelege
şi
propriul meu trup mă urăşte,
ca să poată exista mai departe
mă urăşte.
Astfel,
el se grăbeşte să se prăbuşească
în somn,
seară de seară;
şi iarna
din ce în ce mai puternic se înconjoară
cu straturi de gheaţă,
cutremurîndu-se şi izbindu-mă şi
scufundîndu-mă adînc în el însuşi,
voind
să mă ucidă ca să poată fi liber
şi neucigîndu-mă
ca să poată fi totuşi trăit de cineva.
II
Dar peste tot în mine sunt ruguri
în aşteptare,
şi ample, întunecoase procesiuni
cu o aură de durere.
Durere a ruperii-n două a lumii,
ca să-mi pătrundă prin ochii, doi.
Durere a ruperii-n două a sunetelor
lumii,
ca să-mi lovească timpanele, două.
Durere aruperii-n două
a mirosurilor lumii,
ca să-mi atingă nările, două.
Şi tu, o, tu, refacere-n interior,
tu, potrivire de jumătăţi, aidoma
îmbrăţişării bărbatului cu femeia sa,
o, tu, şi tu, şi tu, şi tu,
izbire solemnă
a jumătăţilor rupte,
cu flacără înceată, atît de înceată,
încît ţine aproape o viaţă
ridicarea ei,
aprinderea rugurilor, aşteptata,
provestita, salvatoarea
aprindere-a rugurilor.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/nichita-stanescu-a-patra-elegie-poezie-id-11937/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ce farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața !…
Vîntul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
217 – Împăratul roman Caracalla a fost asasinat de prefectul Gărzii Pretoriene, Marcus Opellius Macrinus, care i-a succedat la tron.
1195 – Împăratul bizantin Isaac al II-lea Angelos a fost orbit și detronat de propriul său frate, care a devenit împărat ca Alexios al III-lea Angelos.
1336 – S-a născut Timur Lenk, întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (d. 1405).
1783 – Țarina Ecaterina cea Mare a declarat anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, „de acum și pentru toate timpurile”, ca teritoriu rusesc.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Capra, oaia și o giuncă
Cu un leu foarte cumplit,
Care domnea în o luncă,
Între ii s-au învoit
În companie dineoare
De a face-o vânătoare,
Și precum li se cuvine
Să se-mpartă între sine.
Capra-n cursă ce-au întins
Pe un cerb întăi au prins,
Și a ei vânat îndată
Cătră soții săi arată.
Atunci leul, împărat,
Pe brâncă au numărat,
Zicând: De știu socoteală,
Suntem patru la-mpărțală.
Pre vânat apoi-mparte,
Făcându-și dintăi o parte.
Zis-au: Asta mie-o ieu,
Pentru că mă cheamă leu,
Partea a doua se cuvine,
După drept, celui mai tare,
Ș-asta cred c-o știți pre bine!
Partea a tria o rădic
Pentru că sunt mai voinic,
Iar cu partea de pe urmă
Socoteala ni să curmă:
Pre cel ce brânc-a să-ntindă
Îl zugrum și-l fac merindă!
https://blog.revistaderecenzii.com/
E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului… Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată… Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Nuvelă
…și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus, înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem? Cine știe dacă nu vede fiecare din oameni toate celea într-alt fel, și nu aude fiecare sunet într-alt fel — și numai limba, numirea într-un fel a unui obiect ce unul îl vede așa, altul altfel, îi unește în înțelegere. — Limba? — Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiților oameni — numai individul, același rămâind, o aude într-un fel.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari,
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
