https://blog.revistaderecenzii.com/

Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare.

Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate.

Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veșteji!
Și spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viață se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulțime de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Colibriul verde, rege pe coline,
Văzând greaua rouă și un soare blînd,
Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,
Raze răcoroase-n aerul vibrând,

Zboară la izvorul apelor vecine,
Unde-n bambus marea vuietul și-a frânt,
Unde-asoka roșă, cu-adieri divine,
Înflorește-n inimi jilav fulger; vânt,

Către floarea de-aur se coboară-n poză:
Dragoste atâta bea din cupa roză,
Până îl ucide, neputând s-o sece –

Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,
La fel al meu suflet moare și petrece,
Parfumând-o, grabnic, primul meu sărut.

(traducere de Savin Badea)

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/13930260/Colibriul

https://blog.revistaderecenzii.com/

Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era seară și-ntre nouri soarele s-acufunda,
Când din Efes tot poporul de la giocuri se-nturna;
Cuprins încă de plăcerea a priveleștei frumoase,
Vorovea despre minunea luptelor mult maiestroase;
Deodată, prin tuneric, ceriu-n giur au scăpărat;
Tot poporul stă pe loc
Și-nturnând spre Efes ochii, templul cel mai minunat
Îl văzu cuprins de foc.
Îndărăpt aleargă iute, spăriet acel popor,
Ca să afle d-unde-i focul, ca să deie agiutor.