https://blog.revistaderecenzii.com/

Din țară în țară rătăcea biata zână Leto sau Latona, plină de temeri și de durere, pentru că nici o țară și nici o cetate nu voia să-i dea un locșor, unde să trăiască în pace. Toate locurile, dăruite de zei cu belșug, aveau frică de urgia zeiței Hera, care era dușmană neîmpăcată a bietei zâne Latona.

Din insula Cretei, ea trecuse la Atena, din Atena la Egina pe plaiurile Pindului și ale Atonului, de acolo prin insulile întinsei și albei mări a lui Egeu, de-a rândul, prin Skyros, și Imbros, și Lemnos, și Chios cea mai frumoasă din toate, cerând pretutindeni un adăpost. Dar în deșert se rugase ea de toate aceste pământuri ca să o primească a se așeza în sânul lor. Nicăieri nu cutezase a o primi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Suflet altu n-are
Chin astfel de mare,
Foc astfel de greu.
Trăiesc moarte vie,
Fără să mă știe
Altul decît eu.
Ziua nu-mi dă pace,
Noaptea n-am ce face,
Greu mi-e într-ascuns.
Unde cer dreptate,
Surdă răutate;
Nu-mi dă nici răspuns.
Mă-ntinz în putere
Cu glas, cu vedere;
În sus și în jos.
Nu e nici o fire
Să aibă pornire
A-mi fi spre folos.
Ce e sus ascunde
Cine știe unde,
Supt acea perdea
Carea n-o ridică,
Zicînd că e frică
Nu-l putem vedea.
Ale lui slugi sfinte,
Mii de seci cuvinte,
Celor ce vorbesc,
Care nu-i cunoaște
Că sînt vulpi, șarpi, broaște,
Ce-n zadar trăiesc.
Vii la omenire,
Mai rea nesimțire,
De piatră sînt toți.
Mai d-aproape rude
Mai rău nu aude,
D-ai striga cît poți.
Nu găsești ființă
Să aibă credință,
Nici într-acel ceas
Cînd păharul morții
Stă în pragul porții.
Alt ce-a mai rămas?
Căci n-am o putere,
Să trec printre sfere,
Doar va fi vrun loc?
Unde e astîmpăr,
Nici vînz, nici nu cumpăr,
N-am stăpîn noroc;
Un loc prea departe
De vecinică moarte
Ce-acum pătimesc,
Numai pentru nume
Că mă aflu-n lume
Și-adecă trăiesc.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Suflet_altu_n-are

https://blog.revistaderecenzii.com/

Albatrosul

În imensitatea Capricorn şi Pol
Vântul urlă, rage, şuieră-n trist gol,
Sare pe de-a latul de Atlantic mut,
Tot albit de bale şi zdreleşte slut
Apa-ngălbenită, aburi ţâşnitori,
Muşcă, sfarmă, smulge, taie, rupe nori
În crâmpeie-zdrenţe, sângerând lumini,
Răsturnat în aer, ca-nvelit în spini,
În rotiri confuze, strigăt vast, penat,
Scutură şi trage valul înspumat,
Chinuind pe frunte monştrii-caşaloţi,
Încâlcit în urlet, crunt ţâşnit din toţi.
Regele din spaţiul mării necuprins
Zboară spre rafala-bestie întins,
Ca săgeata, sigur, dur şi negrăbit,
Ochi ce-nvinge bezna, dincolo de mit;
Cu rigid-întinse aripi de oţel
Sfârtecă vârtejul răguşit tembel,
Liniştit în miezul groazei, îndrăzneţ,
Vine, trece, piere, neînvins, măreţ.

Trad. de Savin Badea

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=leconte+de+lisle

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un oarecare Erechteu începuse să clădească o cetate pe un loc sterp, de-a lungul apelor Kefisului. El era părintele și căpetenia unui popor de mândri voinici, și, cu toate că cetatea lui era încă mică și puțin arătoasă, în înțelepciunea sa, Zeus, prevăzuse că ea are să fie într-o zi cea mai vestită din câte cetăți s-au înălțat aievea pe pământ.

De aceea, un zeu și o zeiță, adică Poseidon, împăratul mărilor, și fecioara Atena, fiica preaiubită a lui Zeus, se certau amândoi, care dintre ei să dea numele său cetății lui Erechteu. Ca să curme cearta, Zeus hotărî o zi pentru ca, în fața adunării tuturor zeilor celor mai mari care locuiau pe culmea Olimpului, să li se aleagă dreptatea.