https://blog.revistaderecenzii.com/

                    Decembrie. De vreo lună de zile așteptam ziua aceasta, excursie prin Spania cu amica mea rămasă văduvă în iulie. Trebuia s-o acompaniez și să aibă pe cineva cunoscut în camera de hotel, eu fiind singura ce vorbesc aceeași limbă ca ea, restul fiind spanioli. Bem o cafea la terasa unei cofetarii cu vedere spre parkingul școlii primare din satul mediteranean, unde familia amicei se stabilise de multă vreme. Acolo va veni autocarul peste puțin. Doi polițiști rămân în loc pentru a supraveghea du-te-vino-ul și fac semne îndrumătoare spre autocarul ce se ivește. Terminăm cafeaua, traversăm strada ducând după noi trolerele, privind curioase lumea ce se-adună brusc. Preotul e gras și majoritatea îi seamănă. Câteva femei au semnele specifice siluetei mediteraneene, amfore impresionante, strânse  în pantaloni. Dimineața aveam soare frumos, însă norii amenință acum cerul și dă să plouă la ora 15. Autocarul pleacă după ce ne-am băgat valijoarele în compartimentul special din burta sa. Păstrăm doar gențile de mână și bărbații pe cele cu sticle pentru amuzament. O tânără poartă la vedere, cu mare grijă o cutie mare tip pizza, însă sigur conține una torta. Se vorbește în dialect specific, limba valenciană, cu accent de săteni, inflexiunile vocii sunt ca peste tot la țăranii obișnuiți cu viața simplă. Multe burți hrănite bine la bărbați, unul e vopsit, altul semănă a marinar-lup de mare iar Angela e împreună cu prietenul–novio. Ea este femeia de menaj a amicei mele și a antrenat-o în excursie pe Clody, sfârșind și eu în horă. Preotul e organizatorul și inima acestei ieșiri spre Malaga și Puerto Banus la sfârșit de săptămână.