https://blog.revistaderecenzii.com

https://blog.revistaderecenzii.com

https://blog.revistaderecenzii.com

Un vrednic călăreţ
Avea un cal prea blând şi bine învăţat;
Iar singur el semeţ
Şi despre cal încredinţat,
A vrut să facă o cercare:
Ca fără frâu, călare
Să iasă la primblare.
Deodată calul a pornit
La pas, încetişor;
Dar când a înţeles că n-are frâu strunit,
A prins a mai juca, a merge mai uşor.
Apoi, luându-şi vânt,
Sărea, zvârlea fugând,
Încât pe călăreţ l-a trântit el jos,
Iar singur a plecat la fugă mai vârtos
Pe văi, pe dealuri, prin ponoare
Şi, dând de-o râpă mare,
S-a zdrumicat de tot.
Stăpânul a aflat în urmă calul mort.
Ş-a zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire
Eu însumi ţi-am gătit.
Tu sub povăţuire
A frâului strunit,
Erai prea blând şi bun şi nici nu mă trânteai,
Nici capul nu-ţi rupeai.
https://blog.revistaderecenzii.com
Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am.
***
El mă sărută şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea…
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.
***
https://blog.revistaderecenzii.com
Astăzi, 8 martie 2025, astrele aduc influențe variate pentru fiecare zodie. Iată previziunile pentru această zi:
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Este posibil să apară oportunități de călătorii în interes de serviciu, care ar putea amâna planurile personale.
https://blog.revistaderecenzii.com
1896 – S-a născut cântărețul Marin Teodorescu, cunoscut sub pseudonimul Zavaidoc (d. 1945).
1910 – Aviatoarea franceză Raymonde de Laroche a devenit prima femeie care a primit licența de pilot.
1910 – S-a născut scriitorul Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza), autorul romanului „Toate pânzele sus!” (d. 1992)
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Când simțise mâna străină alunecându-i sub fustă și ridicându-se pe coapse cu o stăruință pe care nu o putea opri, Ania protestase slab, parcă plictisită că trebuie să se folosească mereu de aceleași vorbe neconvingătoare:
– Nu, nu! Te rog nu! Fie-ți milă de o biată fetiță nevinovată!
Dar bărbatul părea că nu aude glasul miorlăit al fetei. Mâinile lui căutau tremurând rufăria, pentru a o îndepărta. Ania simți apăsând-o supărător în obraz bărbia țepoasă a omului, în timp ce respirația lui aprinsă o ardea în ureche. Încercă să-și mute capul, dar nu reuși să iasă de sub apăsare și se resemnă.
– Numai de nu mi-ar rupe chiloții, se gândi, făcând involuntar, din șolduri, o mișcare pentru a lăsa elasticul să alunece, ajutând astfel să fie dezgolită mai ușor.
– Ai milă de o biată fetiță nevinovată, mai miorlăi încă o dată, apoi simți că, numaidecât, bărbatul are s-o stăpânească. Atunci, socotind naiv că își apărase îndeajuns presupusa feciorie, își lăsă picioarele moi, așteptând aproape indiferentă urmarea.
– Treacă și ăsta!, consimți, fără bucurie și fără părere de rău.
https://blog.revistaderecenzii.com
* La Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 18:00, are loc al doilea warm-up în pregătirea celei de-a 18-a ediții One World Romania. Prezentat anul trecut în competiția Cineasti del Presente la Festivalul de Film de la Locarno, „Real”, al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei Adele Tulli, explorează implicațiile înspăimântătoare și potențialul uimitor al lumii digitale în care suntem imersați în viața de zi de zi
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com

Fiică a scriitorului Vasile Demetrius și a Antigonei (născută Rabinovici), Lucia Demetrius (1910-1992) a rămas cunoscută în literatura și teatral românesc de după anul 1944, mai ales prin compromisurile estetice umilitoare cu realismul socialist al epocii, pe care l-a acceptat integral într-o carieră îndelungată și de care, din nefericire, nu s-a dezis niciodată.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com

Am, am instinct de câine:
Să latru până mâine;
Vroi să răspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,
Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,
La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine
Să-i latru până mâine.
Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine păzitor.
https://blog.revistaderecenzii.com
1853 – Opera Traviata, de Giuseppe Verdi a avut premiera la Veneția.
1869 – Dimitri Mendeleev a prezentat prima varianta a tabelului periodic al elementelor Societății Ruse de Chimie.
1475 – S-a născut sculptorul și pictorul renascentist italian Michelangelo Buonarroti (d. 1564).
1927 – S-a născut scriitorul columbian Gabriel García Márquez, laureat al Premiului Nobel (d. 2014).
Continuă să citești