https://blog.revistaderecenzii.com/

Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului.

În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pentru asinul furat
Se băteau doi furi odată,
Unul vrea să-l aibă argat,
Altul vra să-l vânză-ndată.
Dar când între ii se ceartă
Cum pe asin să-l împartă,
Vine-al treilea tâlhari
Și li fură pe magari.

Este asin câteodată
O moșie-n giudecată,
Pentru care doi mazili
Se sfădesc pe la movili,
Când acela ce-i împacă,
Mâncând pe-a lor cheltuială,
Ie moșia-n socoteală
Și li lasă punga sacă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cei doi vânători se întorceau osteniți, cu pălăriile pe ceafă, cu hainele desfăcute la piept; câinii rămăseseră în urmă, vlăguiți, cu limbile scoase, cu picioarele însângerate de păiușul miriștilor pe întinsul cărora alergaseră o dimineață întreagă. Vânătorii mâncaseră în fugă, pe colțul unui șervet, friptura rece și pânea stropită de sângele unei prepelițe, și acuma se gândeau la un loc de odihnă. În stânga se întindeau, în bătaia soarelui, miriștile strălucitoare ca și cum ar fi fost acoperite cu un colb de aur; în dreapta, curgea Argeșul, pe al căruia mal se ridica o pădurice, care cotea odată cu râul și se pierdea departe.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Această lume este visul celui care
visează:
el își imaginează că este etern.
Până când apariția morții îl trezește
și se regăsește eliberat de
întunericul iluziei
și de greșeală.
Apoi văzndu-și casa sa eternă,
va râde de suferințele pe care le-a
îndurat.
Semnele lui sunt în inimă
în afară sunt doar semnele semnelor.
Adevăratele grădini și livezi sunt în inima
sufletului;
Imaginea exterioară este ca o reflexie
într-o apă curgătoare…
Adevăratele grădini și fructe sunt în
inimă.
Această lume exterioară reflectă
frumusețea lor.

”Iubirea a spus – Viziunea”
Traducere Simona Trandafir

Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-aceasta-lume-este-visul-celui-care-viseaza-poezie-id-15717/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare.

Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că s-a gândit la cutare lucru când a zis cutare cuvânt; ba că a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: „Aș, la ce te mai superi!” Și pe-așa povârniș, până nu s-o izbi omul de vale, nu se mai oprește. Din bună prietenie ajungi să te uiți chiondorâș, și zavistie, și chiloman tocmai când crezi că lumea toată este a ta.