https://blog.revistaderecenzii.com/

Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare.

Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că s-a gândit la cutare lucru când a zis cutare cuvânt; ba că a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: „Aș, la ce te mai superi!” Și pe-așa povârniș, până nu s-o izbi omul de vale, nu se mai oprește. Din bună prietenie ajungi să te uiți chiondorâș, și zavistie, și chiloman tocmai când crezi că lumea toată este a ta.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aduși în odaie, de către aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte.

Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față.

E îmbrăcat într-un cojoc cu lâna mițoasă întoarsă în afară. Își tot trece căciula dintr-o mână într-alta.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe o holdă săcerată
Păscând asinul odată,
Din tâmplare au văzut
Fluierașul cel pierdut.
Vre, mirându-se, să știe
Di ce lucru a să fie
Lemnul cela găunos?
Deci l-întoarnă-n sus, în gios,
Tot cu botul său l-împinge,
Îl amirosă și-l linge,
Când, suflându-l, au sunat
Viers ce n-au fost așteptat.
Măi, măi, strigă-n bucurie,
Acest sunet d-armonie
Au vădit c-ascuns talant
M-au menit de muzicant,
Ș-astăzi nările-mi răsună
Pruba-n lume cea mai bună
Criticului pizmătar
Că viers face ș-un magar.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când stomacul este gol, se trezeşte în tine ceva melodic şi proaspăt.
Noi suntem nişte lăute; când cutia de rezonanţă a lăutei
este umplută cu tot felul de obiecte, muzica dispare.
Când stomacul şi creierul sunt *ăţate prin focul
postului, în fiecare minut un cântec inedit se iveşte din flăcări;
Ceaţa se risipeşte, o energie nouă te împinge
să urci treptele din faţa ta.
Fii mai uşor! – şi cântă, precum instrumentele muzicale din trestie.
Fii mai uşor! – şi scrie secrete cu tocul de trestie.
Când eşti îmbuibat cu mâncare şi cu băuturi, Satan locuieşte
acolo unde ar trebui să se afle spiritul tău – şi o statuie urâtă din fier,
stă pe locul pietrei sfinte din Kaaba. Când posteşti,
bunele deprinderi se adună asemeni unor prieteni care vor să te ajute.
Postitul este tot una cu învăţăturile lui Solomon. Nu renunţa la el
pentru cine ştie ce iluzii, căci îţi vei pierde puterea;
dar chiar dacă îţi vei fi pierdut puterea şi întreaga voinţă, şi controlul,
postind, ele se vor întoarce la tine, ca nişte soldaţi răsărind
din pământ, cu panaşele în vânt.
Un ospăţ coboară în corturile voastre,

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte

Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-a-tine-post-poezie-id-10377/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită,
Decât s-aibi amic de suflet ș-o femeie-nduioșită.
De iubești pe mulți deodată, la mulți dacă te închini,
Agiutori nu afli în nime când nevoile îți vin.

Un sur iepure odată,
De o fire minunată,
Între iepuri filantrop,
Trăind viața în galop,
Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea,
Și pe vita mică-au mare văr și frate o numea.