https://blog.revistaderecenzii.com/

Botezarea pisicilor e o afacere dificilă,
Nu-i doar, aşa, în vacanţă, una din glume;
Mă veţi crede dintâi, desigur, smintilă,
De-aş spune că pisicii îi trebuie DIFERITE TREI NUME.
Primul, pentru uzul familiei, potrivit rânduielii,
Precum Peter, Augustus, Alonso sau cum e
Victor sau Jonathan, George sau Bill Bailey –
Toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Sunt şi nume un pic mai bizare, cu son de şerbet,
De bărbaţi şi de dame de lume:
Precum Platon, Electra, Demeter, Ahmet –
Căci toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Dar, vă spun, pisicii îi trebuie un nume particular,
Dintre cele ciudate şi fine,
Altfel cum şi-ar mai ţine coada perpendicular,
Şi-ar înfoia mustaţa şi ar fi mândră de sine?
Ei, nume dintr-astea pot să vă dau cu duzina,
Ca Munkustrap, Quajo sau Coricopat,
Precum Jellylorum sau Bombalurina –
Nume ce rar vreun cotoi le-a purtat.
Dar peste toate-i un nume lăsat la urmă taman,
Iar numele acela în veci nu-l veţi ghici;
Un nume pe care nu-l află nici un studiu uman,
Doar MOTANUL SINGUR ÎL ŞTIE şi nu-l va dezvălui.
Când zăriţi vreo pisică pierdută în meditaţie
Să ştiţi că motivul e acelaşi mereu şi anume:
Mintea sa e cufundată-n sacra contemplaţie
A gândului la gândul la gândul la propriu-i nume:
Inefabilul efabil
Efaninefabil
Adâncul, de necercetat, singularul său nume.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/t.s.-eliot-numele-pisicilor-poezie-id-6841/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Niște babe-și țin sub fereastră soborul.
Liniștea-i dumicată de foanfa lor răgușeală.
De pe-un butuc mărgelatele muște-și iau zborul
Și-n pădurea unui pieptar dau toate năvală.
Babele par spre-o cernită dumbravă să cate,
Unde pâlpâie feștilele unor fulgere rare.
Își sumeț poalele sucnelor învârstate
Și clipesc din roasele gene a-ngândurare.
”Se-ntoarce de ploaie, sunt de părere, vorbă nu-ncape,
Cerul e fumegos cum nu i-i felul să fie
Și azi dimineață se vedea pe
Blide ceva ca o mâzgă acrie,
Iar laptele nu degeaba s-a sărbezit în șiștare
Și doniți în pivniță, mai-mai să se strice,
Și puicile cârâie altfel prin coticare,
Gândești că abia mai răsuflă bietele pe gârlice”.
Bătrânele mai pomenesc și de sfântul
Care-mi mână caii prin înalta tărie,
În timp ce prin văzduhul aburos vântul
Aduce izul reavăn al ploii ce va să vie.

(1915)

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-babele-poezie-id-16674/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca tânărul spartan ascund sub haină
Vulpea furată-a timpului ce trece.
Dacă mă muşcă tac şi-ndur în taină
Fără să tulbur lumea ce petrece.

Glumesc nepăsător şi râd cu hohot
În timp ce ea îşi vâră colţii-n mine,
Simt sângele ţâşnind cu mare clocot
Dar mă prefac că-s vesel şi mi-e bine.

Şi mă voi mai preface-n continuare
Chiar de mi-ar fi durerile-nzecite,
Prea mare-i furtul ca să ţip că doare…
Aşa dor visurile împlinite…

Ca tânărul spartan ascund în mine
O vulpe… care atâta timp cât tace
Şi muşcă-adânc din carnea mea, e bine…
Ce-am să mă fac când va porni să latre?

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-vulpea-poezie-id-2924/

https://blog.revistaderecenzii.com/

…și nu știi că tu ești ticălos

și mișel și sărac și orb și gol.

Apocalipsis, III—17

I

— Taci!… Taci!… Taci!…

O prăvălise pe sofa și, cu genunchiul drept, îi zdrobea sânii. Degetele și le înfipsese în gâtul ei plin și alb parc-ar fi vrut să înăbușe un răspuns de care se temea. Îi simțea corpul zvârcolindu-se, întocmai ca subt o îmbrățișare fierbinte, și zvârcolirea îl înfuria mai nătâng.

— Taci!… Taci!…

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Vecine! Ai auzit o veste de priință?
Zicea către guzgan un șoarec la ambari,
Că leul au luat în unghie pe mâță
Și noi de-acum vom fi aice mari și tari.
— Ei, nu te bucura, prietene, degeaba –
Guzganul au răspuns c-un aer ispitit –
Căci de va rămânea la ei pe unghii treaba,
Apoi sărmanul leu nu scapă nezătrit:
Ca mâța fiară nu-i mai groaznică sub soare.

Fricoșilor le par puternici numai cei
De care se tem ei.
Precum la noi au zis o treaptă oarecare:
Doar pui, armașul mare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

OCTOMBRIE

1

Casa avea subsol și parter și o fâșie de curte asfaltata cu poartă de fier împletit spre stradă, și în fund cu grădiniță. Zugrăvită de curând galben-cenușiu, culoare despre care Rosmarin aflase de la un arhitect prieten că e mai durabilă și rezistă bine la intemperii, se deosebea de celelalte clădiri din strada Transilvaniei prin fațada încărcată abundent cu ornamente de gips. Pe ferestrele subsolului, deopotrivă de late cu cele de la parter, dar numai pe jumătate de înalte și aproape atingând nivelul trotuarului cu marginile de jos, trecătorii curioși ar fi putut observa ce se petrece înlăuntru dacă doamna Rosmarin n-ar fi avut grijă să tapeteze geamurile interioare cu hârtie imitând sticla lăptoasă.