https://blog.revistaderecenzii.com/

Trad. Ion Heliade Rădulescu

Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată,
Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni,
În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată
O zi ancora-a-ntări?

O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește,
Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni,
Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește,
Viu singur a…m-odihni!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oamenii de măsura lui Nicolae Bălcescu sunt încă rari între românii de astăzi. Acei care ca dânsul, în tot cursul unei existențe de luptă, au fost insuflați numai de nobila simțire a amorului de patrie și care au visat și lucrat cu neîncetare la reînvierea și la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul și simpatiile urmașilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ajunși acum pe-amurg și-n înfundatul
Ținut Lacedemona-n munți silhui,

https://blog.revistaderecenzii.com/

Actul I

(La Mizil. În zorii unei dimineți de vară. O uliță. În fundul scenei, două case despărțite numai prin niște uluci scunde. Câte o laviță la portița fiecăreia și câte un felinar pe trotuar. Doar cel din dreptul caselor primarului este aprins. La ridicarea cortinei, gardistul, învelit cu mantaua, tolănit pe banca de la portița lui Dom’ Ghiță, doarme sforăind. Mișu iese, tiptil, din casa lui conu’ Nae, se uită cercetător în toate părțile, apoi sare peste ulucele despărțitoare în curtea vecină și dispare în fund, în dosul caselor. Gardistul continuă să tragă aghioase. Mică pauză. Leonida, lampagiul, intră prin stânga, căscând, proptește o scară de felinarul aprins, se urcă, suflă și stinge lampa, pe urmă cu o cârpă scoate sticla și mașina, și toarnă gazul care a mai rămas în lampă într-un clondir din buzunarul pantalonilor. Gardistul trage în vremea aceasta o sforăitură mai puternică. Lampagiul se fâstâcește și scapă sticla care se sparge-n țăndări. Ioniță, gardistul, se deșteaptă brusc, cască, se freacă la ochi și se uită curios la operația pe care o făcea Leonida)

https://blog.revistaderecenzii.com/

 Se petrec de la o vreme fapte ciudate în Capitala Regatului nostru.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O cupă peste alta așezată
Pe-o buză veche de marmor rotund,
Din apa de sus abia aplecată,
Pe ape ce jos așteptând se-ascund.

Tăcând acelei ce ’n murmur șoptește
Și ’n taină, la fel ca ’n palmă ținut,
Chemându-i, sub umbra ce înfrunzește,
Un cer cu obrazul necunoscut;

Pe sine senin în scoica de haruri
Lărgindu-se lin cu al valului crug,
Lăsându-se ’n vis, picând rare daruri

Pe mușchi, din oglindă ’n oglindă,
Și cupa din urmă făcând o prelung
Să râdă ușor cu ce se perindă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/F%C3%A2nt%C3%A2n%C4%83_Roman%C4%83_(Rainer_Maria_Rilke)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Domnule Rădulescu-Niger!

Neavând onoarea de a Vă cunoaște în persoană și neștiindu-Vă adresa, îmi iau permisiunea de a Vă spune prin „Gazeta Bu­covinei“ părerea asupra lucrărilor literare ale D-voastre, cele trei volume Rustice, pe care le-am citit cu mare plăcere. Am rămas uimit de însemnatul talent ce aveți a păstra limba în toată naivi­tatea și neprihănirea ei. Deci altă comparație nu-mi vine a Vă face, decât să Vă numesc un Béranger român.