Către Ovidiu – Aleksandr Puşkin

https://blog.revistaderecenzii.com

Ovidiu, sunt aproape de ţărmii liniştiţi,
Pe care-odinioară, tu zeii izgoniţi
Ai Romei îi aduseşi, şi-unde cenuşa-ţi este.
Cu jale-n plâns slăvit-ai tu locurile-aceste.
Se mai aude lira-ţi sunând precum suna,
Şi-i plin ţinutul încă de amintirea ta.
Tu mi-ai săpat în minte, cu vorba mişcătoare,
A bardului pustie şi cruntă-ntemniţare,
Sub bolta-nceţoşată, sub geruri şi zăpezi,
Sub vara ce pe câmpuri puţină vreme-o vezi:
Răpit de-amarul strunei care ades mă scurmă,
Cu inima, Ovidiu, eu ţi-am păşit pe urmă:

Continuă să citești

La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură de Antim Ivireanul

https://blog.revistaderecenzii.com

Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile céle ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la céle ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă și cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă. Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.

Continuă să citești

Oaspeții primăverii de Vasile Alecsandri

https://blog.revistaderecenzii.com

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalță, în cercuri line zboară
Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i și-i zic: „Bine-ai sosit!”

Continuă să citești

O cercetare critică asupra poeziei române de Titu Maiorescu

https://blog.revistaderecenzii.com

I – Condițiunea materială a poeziei

Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul; în deosebire de știință, care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aici vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află în lumea fizică un material gata pentru scopurile ei. Căci cuvintele auzite nu sunt material, ci numai organ de comunicare. Cine aude silabele unei poezii sanscrite fără a înțelege limba sanscrită, deși poate primi o idee vagă de ritmul și de eufonia cuvintelor, totuși nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală; fiindcă sonul literelor nu are să ne impresioneze ca ton muzical, ci mai întâi de toate ca un mijloc de a deștepta imaginile și noțiunile corespunzătoare cuvintelor, și unde această deșteptare lipsește, lipsește posibilitatea percepțiunii unei poezii. Din contră, cine vede o pictură indică, și fără a înțelege ideea străină ce a încorporat-o poate artistul prin culori, d. e. înfățișarea unui cult necunoscut al antichității, are totuși pe deplin partea sensibilă a lucrării de artă și este în stare a o aprecia. Culorile picturii sunt dar un adevărat material, asemenea sonurile muzicii, piatra sculpturii; însă cuvintele poeziei sunt de regulă numai un mijloc de comunicare între poet și auditoriu.

Continuă să citești

Aduceri aminte – Aleksandr Puşkin

https://blog.revistaderecenzii.com

Când glasul zilei pentru noi toţi se trece
Şi amuţeşte oraşul vorbitor,
În umbre albastre-n pace rece
Adoarme ostenitul muncitor,
Atunci încep în paşnica tăcere
A mea chinuitoare priveghere,
Căci noaptea arde-n mine vie
Mustrarea cugetului meu;
Îmi fierbe mintea mea cea slabă şi învie
Un roi de gânduri negru, greu…
Aducerea aminte-mi desfăşoară
Tot zapisul urâtei vieţii mele,
Citindu-l cu necaz şi pocăinţe grele,
Eu tremur blestemând viaţa mea amară
Şi plâng amar ş-amar mă jeluiesc,
Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/

Oaspeții primăverii de Vasile Alecsandri

https://blog.revistaderecenzii.com

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalță, în cercuri line zboară
Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i și-i zic: „Bine-ai sosit!”

Continuă să citești