https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Într-un cătun, pe la Florii,
Venea în orice primăvară,
Cu cele dintîi ciocîrlii,
O mîndră, tainică fecioară.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cred că nu m-am temut niciodată de oameni sau de lucruri, ci numai de semne și simboluri. Copilăria mea a fost otrăvită de al treilea plop din curtea bisericii Sfântul Petru, misterios, înalt, negru, cu umbra căzând în nopțile de vară prin fereastră, până deasupra patului meu – panglică neagră tăindu-mi în dungă cuvertura –, prezență care mă înfiora, fără să înțeleg, fără să întreb…

https://blog.revistaderecenzii.com

XVIII

Afară, învățătorii și învățătoarele își strigau premianții și copiii spuneau poezii. Când veni rândul clasei a patra, fostul director se urcă pe scenă și înainte de a începe să numească pe premianți, el se opri câteva clipe în fața catedrei, dând de înțeles că are și el ceva de spus. Se făcu liniște, și unii oameni care stăteau jos, tăifăsuind încet, se ridicară în picioare și curmară șoaptele. Numai niște babe surde, uitându-se la învățător, își aduceau aminte de părinții acestuia; fostul director era chiar de-aici din sat.

https://blog.revistaderecenzii.com

XVII

Spre prânz, Moromete se satură să stea pe prispă; ieși la drum pe stănoaga podiștei. Ziua era frumoasă, deși căldura năvălea din cer asupra ei. Pe stănoaga era la umbră, deasupra salcâmi înfloriți, iar pe șoseaua curată, măturată din toate părțile de fete, treceau oameni. La a treia casă, înainte, ieșea din curte și se ducea nu se știe unde Matei al Barbului, care avea o gâlmă în gât și care din pricina asta, când vorbea, îți venea mereu să-i spui: „Tușește, mă, Matei, să-ți iasă gâlma aia din gât“.