https://blog.revistaderecenzii.com/

    Cartea recentă a Ioanei Heidel intitulată  Liili, muică, ce făcuși iar? am savurat-o timp de câteva seri înainte de culcare, la fel cum mă captivase Ion Creangă cu ale sale celebre  Amintiri din copilărie, pe timpuri. Frumoasă aducere aminte a copilăriei, emoționantă, vie!Toți acești ani ce m-au tras tot mai departe de rădăcini, nu au reușit să-mi dizloce din subconștient expresivul grai oltenesc, mărturisește autoarea. Aceasta se simte datoare locurilor, strămoșilor, tuturor celor care au însoțit-o cu gândul pe traiectoria vieții, puterea emoțională a episoadelor din copilărie marcându-i tot restul vieții.  Cutiuța cu amintiri, magică, e însăși copilăria pe care-o poartă ca pe o comoară vie prin lume. Respectul și dragostea pentru locurile de baștină, năzbâtiile, fanteziile, sunt parte din ființa și devenirea Ioanei/ Nanei. Inima bate la fel ca a strămoșilor, ni se destăinuie cu respect pentru aceștia. O mândrie nedisimulată răzbate din rândurile cărții, o iubire profundă pentru satul, graiul  și oamenii din Goicea sa natală. Dăsnățuiul e un personaj viu și principal al satului. Toate localitățile din preajmă au avut o legătură de dragoste și o dependență față de acest râu darnic și adesea năbădăios. O avalanșă de cuvinte uzuale uitate demult, mi-au revenit brusc în memoria afectivă legată de Urzicuța bunicilor mei, o comună din vecinătatea Goicei. Exista Goicea Mare și Goicea Mică, la fel cum era Urzica Mare și Urzicuța.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un zâmbet acid

Curajul de-a fi liber e ceva fabulos când e atribit unei femei. Nu creezi o plenitudine alergând de la un vis la altul, dintr-un loc în altul… În prezent am senzația că există o singură minoritate opresată, cea a firescului și normalității. Trăim sub domnia cantității, a terorii belice, a schimbării climatice. Oricine reușește să privească realitatea în față intuiește că vom intra curând într-o fază a istoriei când niciuna din formele de libertate recent dobândite nu va mai fi ce a fost. Ne atașăm de câini și de cărți pentru că nu trădează. Analizând prea mult, te autodistrugi când îți dai seama că realitatea e mult mai gravă și mai complexă decât pare. Nu schimbi viața cum ai schimba nevasta sau tricoul de pe tine. Nici țara! Forța emoțională ce se degajă din rădăcinile proprii e imensă. Toți cei care și-au vândut sufletul diavolului sunt acolo, la slujbă …Am rămas uimită constatând tăcerea din spațiul virtual și din mass media oficială, referitoare la semnificația zilei de 23 august. Poate și pentru faptul că “întâmplarea“ a făcut să citesc în câteva zile două cărți ce reflectau atmosfera din perioada antisemită, a colaboraționismului francez, precum și a moștenirii grele ce a marcat viaţa copiilor și nepoților celor ce au fost judecați (sau nu) de istorie, de tribunale, imediat după terminarea celei mai rușinoase perioade a istoriei Franței. Antisemitismul, nazismul, pete rușinoase. S-au împlinit pe 22 august 79 de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. Preoții zic că Dumnezeu e cu noi dacă ne luptăm să împlinim voia Sa și să-i invocăm ajutorul. Timpul lui Dumnezeu e astăzi. Să căutăm cu răbdare binele din om. Acumulăm cunoștințe pentru a desluși și dărui noi înțelesuri vieții, lumii. Ființe aparent în regulă pot fi angrenate în cele mai discutabile acțiuni, decizii. Când un individ dotat cu cea mai verticală coloană vertebrală se aventurează într-un cadru malefic, nu-i nevoie să fie diavol, va deveni. S-a trăit și se mai trăiește încă într-o realitate traumatizantă. Nu suntem noi vinovați de greșelile bunicilor și a părinților noștri, dar putem deschide ochii, fiind responsabili de cum privim adevărurile calcificate și ratificate de societate. Mulți au zis și vor continua să zică că e mai bine să ne vedem de drum și să-i lăsăm pe alții în pace. Literatura poate orice, inclusiv să coloreze trecutul…