De la Câmpulung plecăm la Rucăr pe frumoasa șosea care s-așterne ca o prispă netedă pe vârful Mateiașului, de unde-n largi șerpuiri trăgănate se lasă-n valea Dâmboviții, ascultă șuietul apelor și zgomotul morilor și joagărelor de la Dragoslave și de la Rucăr, apoi o rătează-n sus peste măgurile umbrite de brazi și trece, prin strunga de la Pajera, dincolo, în Țara Bârsei. Ne oprim câteva minute la Nămăești, la mânăstirea de călugărițe,
Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Pădurea neagră. Ş-au apucat oamenii din satul cela a zice că nu s-a putea să s-apropie nime de pădurea ceea. Ş-aşa era părăsită, nime nu se ducea, că ziceau că la miezul nopţii vin dracii.
„Nu m-am visat niciodată actor. Nici n-am fost la teatru până înainte de a intra în Institut” – Victor Rebengiuc deschide noul sezon al emisiunii „Din Arhiva TVR”, la TVR 3
Din 7 octombrie, emisiunea realizată de Irninis Miricioiu la TVR 3 revine cu un nou sezon, cel de-al XVIII-lea. Personalităţi ale scenei şi culturii româneşti ne dau întâlnire în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00. Primele două ediţii, difuzate pe 7, respectiv 14 octombrie, sunt dedicate maestrului Victor Rebengiuc.
Haz şi voie bună în compania marilor actori ai comediei româneşti! Noul sezon „Gala umorului”, din 13 octombrie, la TVR 1
Seri de gală, vineri la TVR 1. Suntem invitaţii speciali ai actorilor Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba în fiecare vineri, la „Gala umorului”. De la ora 21.00, la TVR 1.
Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Jean Constantin, Draga Olteanu-Matei, Horaţiu Mălăele, Amza Pellea, Toma Caragiu – Generaţia de Aur a comediei româneşti ne încântă sufletul în serile de vineri, la TVR 1. „Gala umorului”, una dintre cele mai iubite producţii ale Televiziunii Române, ajunge la cel de-al 20-lea sezon şi ne propune în continuare întâlnirea cu marii actori ai Generaţiei de Aur în scheciuri celebre, momente şi schiţe comice. Din 13 octombrie, gazdele show-ului, Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba, ne dau întâlnire în fiecare vineri, la ora 21.00, la TVR 1.
Teatrul InDArt anunță deschiderea noii stagiuni. Începând cu data de 7 octombrie, publicul este așteptat în sala de teatru pentru a face parte din povestea InDArt.
Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului şi-i zise:
Soarele e de trei suliți pe cer, spune moș Gheorghe, la noi sunt zece ore, și când am plecat, nu se zărea vârf de suliță. Departe a rămas în urma noastră valea Meledicului, cu băile ei, cu mândru-i castel și strălucitoarele-i lacuri, vechea mânăstire și posomorâtele ruine ale Cetății lui Vintilă-vodă de pe malul Slănicului. Numai legendele, minunatele legende ale Meledicului, merg cu noi pe plaiuri. Le poartă moș Gheorghe în tolbă. Și cum le spune!…
Prietenie, dragoste, biserică și sfinți, cruci, Icoane, Altar și amvon și muzică. Le răsună predica. Învățătura copiilor le pare după cină o somnolentă Discuție pentru bărbați, copii, femei fecioare evlavioase; Apoi se duce, Domnul, cetățeanul și artistul Cu bucurie peste câmpuri și pajiști bine-cunoscute, Tinerii se duc privind și ei.