https://blog.revistaderecenzii.com/

Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege
Că e mare diferire la nărav, la gust și lege?
Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om,
Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom.
Ca femeia-atunci și zâna
Să se laude au voit,
De aceea s-au sfădit
Iuno, Venus și Atina.
Pentru asta, la un munte, care Ida se numea,
Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea,
Au venit pe-ascuns tustrele,

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, ochilor, oglinzi divine, ce tristă și enigmatică rămâne o fată când se lasă pleoapele peste voi. De aceea par absente și reci statuele, pentru că nu vă au. Dela marginea negrelor gene lăsate peste globurile obosite ce nu mai pot reflecta lumina, începe nemărginirea întunericului.

Gene, voi sunteți întâia dungă a nopții, voi însemnați hotarul, voi străjuiți luminile și urmați a face umbră și după ce văpăile de dindărătul vostru s’au stins. Ca o streașină adumbrind două ferești voi stați de-apururi, arare vă luminați de stropul unei lacrimi, tremurați când din adâncul sufletului urcă un gând bun, bateți înfricoșate când patimele ne încearcă, vă ridicați sus când ochii nu au ce ascunde.

https://blog.revistaderecenzii.com/

D-lui Emil Costinescu

    În noaptea naltă
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Stelare-adâncuri ce tresaltă.

    Întregi sisteme
De nebuloase siderale
Răsar din lumile spectrale
Ca ofilite crizanteme.

    În sus spre ele
A gândului mitraliare
C-o uriașă cutezare
Străbate țintă printre stele,

    Dar noaptea naltă,
Ce stăpânește neclintită,
Se duce vecinic negrăbită
De la o lume la cealaltă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lui Alexandru, Nikita, Pavel și Anna, copiii mei prea iubiți

De câte văd, înmărmurit,
Stau ore, zile, fără gânduri,
Și-abia mă-ntreb de n-am murit,
De nu mai sunt între patru scânduri?

Dar viața dimprejurul meu
Mă face iar cu conștiință:
Ca să trăiești când azi e greu,
Ah! mâine-abia va fi putință.

Copiii mei cei preaiubiți,
Cu păr ca grânele din stoguri,
Cu toate-aceste, dorm tihniți,
În leagăn moale, sub pologuri.

În traiul care-abia-l încep
Apar ca niște blonde vise.
Nenorocit sunt că-l pricep
Și că-i cunosc orice abise.

Am fost întocmai ca și ei,
În aurita mea pruncie;
Dormiți, dormiți, copiii mei,
Căci inima mi se sfâșie.