https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin rostiri de adevăruri, ascunse-n cimilitură,
Aduc ție-ntăia oară cu plăcere-nvățătură;
În a vieței strâmba cale pe român să îndreptez,
Prin lupi, corbi, furnici și broaște a vorbi mă disfătez.
Adevărul salt nu place, de-i și bun, e plin d-asprime,
Dar când vitele l-or spune, n-a să supere pe nime.
De aceea a lor zise, cu gând binevoitor,
Să asculți, să ierți cutezul, prețuind țintirea lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit:

— Va merge cornistul companiei.

Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mă rog, ce avea lumea să i se amestece în afaceri? Mai zilele trecute, când împlinise pe un datornic, să-l omoare și mai multe nu: „Că e un hain; că suge sângele oamenilor; că nu crede nevoile nimănui!” Ba le crede, le crede foarte bine, dar are și el necazurile lui. De unde pănă unde, au luat-o că e dator să-și împartă banii, în grămezi, pe la pragurile celor ce nu au! Pănă și de îmbrăcămintea lui se legau. Acum câteva clipe îl întâlni Gheorghe Poiană, casapul. – „Ei! da nu te-am văzut de un car de vreme, vecine Vasile!” — „Ia, de abia acum m-am îndurat să ies din casă, să-mi cumpăr o căciulă”, îi răspunsese. – „Cum să-ți cumperi o căciulă? Asta-i veche; sau poate ai luat-o din hala vechiturilor, toată-i mâncată de molii”. Parcă i-ar fi tras o palmă. — „Ei și?” îi zisese, „eu am luat-o ca să-mi ție cald. Îmi ține? Înseamnă că-mi slujește. Dacă nu slujește și ochilor dumitale asta nu mă privește. Eu nu dau parale pentru ochii altora”. Și plecă furios. Dar casapul îi strigă, de răsună ulița:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie.